În această săptămână, Sibiul vibrează prin cântece și dansuri populare din nouă țări, la a 48-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”.
Artiști din Mexic, Polonia, Serbia, Ucraina, Grecia, Cipru, Georgia, Republica Moldova și România performează pentru sibieni și turiști, în cadrul câtorva zeci de evenimente organizate în: Piața Mare, pietonala Nicolae Bălcescu, sediul Consiliului Județean Sibiu, Muzeul ASTRA – la Târgul de țară și în Amfiteatrul de pe Aleea Pivelor, Restaurant „Cămara Boierului”, Centrul Cultural „Ion Besoiu” și Promenada Mall Sibiu.
Astăzi, 1 august, Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” dă startul celei de-a 48-a ediții cu două evenimente de calibru: un spectacol folcloric, găzduit de Piața Habermann, și o seară tradițională românească, alături de Junii Sibiului. Astfel de la ora 19.00, ansamblurile „Purtata Avrigului” – Avrig, „Doruleț” – Racovița, „Comorile Arpașului” – Arpașu de Jos, „Șureanca” – Șura Mică, „University 2” – Georgia, „Achna Forest” – Cipru, „Monarca de México” – Mexic și „Sonechko” – Ucraina dau întâlnire publicului în Piața Habermann. De la ora 20.00, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Robert Târnăveanu, Oana Tomoiagă, Alina Bîcă, Ovidiu Homorodean, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Adrian Neamțu (taragot), Cătălin Iancu (țambal) deschid petrecerea pe ritmuri românești, la Restaurant „Cămara Boierului” – Hotel Hilton.
De mâine, spectacolele folclorice, atelierele de dans, animațiile culturale în spații neconvenționale, parada portului popular și mega-spectacolele în Piața Mare se țin lanț la „Cântecele Munților”.
Primul weekend din august: incendiar la „Cântecele Munților”
Printre cele mai așteptate evenimente se numără, cu siguranță, mega-spectacolele programate în Piața Mare din Sibiu, în zilele de 4, 5 și 6 august.
Astfel, vineri, 4 august, parada portului popular din centrul Sibiului va fi urmată, de la ora 19.00, de spectacolul folcloric susținut de trei generații ale familiei artistice Junii Sibiului: profesioniștii de la „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”, alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Alina Pinca și Veta Biriș. De la ora 20.00, publicul e invitat la un concert folcloric extraordinar ai cărui protagoniști sunt Paul Surugiu – Fuego și Junii Sibiului, alături de invitaţii lor: Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Mariana Anghel, Liliana Laichici, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Aurora și Săndel Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșani, Cătălin Iancu și „Ceata Junilor”. Împreună, peste 100 de artiști ne vor bucura cu jocuri din marile zone etnofolclorice ale țării, duete inedite și cântece celebre ale muzicii populare și de petrecere românești. Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas. Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu.
Sâmbătă, ora 19.00, călătorim din Europa până în America, alături de ansamblurile „Cununița” – Arad, „Armânamea” – Constanța, „Arcanul” – Suceava, „Achna Forest” – Cipru, „Polytonic Orchestra Katerini” – Grecia, „Svetozar Markovic” – Serbia, „Strămoșeasca” – Republica Moldova, „Monarca de México” – Mexic și „Sonechko” – Ucraina. Seara se încheie pe ritmuri dragi sibienilor, ritmuri din Banat, alături de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul”.
Duminică, ora 19.00, reluăm călătoria folclorică prin România și Europa, alături de ansamblurile „Ardealul” – Sibiu „Arcanul” – Fundu Moldovei, „Lublin” – Polonia și „Svetozar Markovic” – Serbia; apoi, Ansamblul „University 2” din Georgia ne familiarizează și cu ritmuri specifice Asiei. În încheierea acestei ediții a festivalului, publicul e invitat să celebreze „Tinerețea”, alături de Oana Bozga-Pintea, Junii Sibiului, „Ceata Junilor”, Orchestra „Tinerețe”, Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Bogdan Toma, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Ancuța Corlățan, Doriana Talpeș, Tin Vasilescu, Viorel Nicolae Pop, Codruța Rodean, Anda Horoba, Anuța Motofelea, Cătălin Hașa, Narcisa Băleanu, Alexandra Chira, Roberta Selagea, Daria Gâdea, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Teodora Martin, Roxana Goia, Maria Beatrice Băndoiu și invitații speciali Ionuț Fulea și Paula Seling.