Strada Varșovia va intra în reabilitare

Strada Varșovia va intra în reabilitare

Municipalitatea anunță noi măsuri pentru decongestionarea traficului în Zona Industrială Vest.

“Strada Varșovia, situată în Zona Industrială Vest, va fi modernizată între str. Ogorului și str. Turda. Am semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția propriu-zisă a lucrărilor. Astfel, împreună cu investiția deja contractată pentru extinderea străzii Bruxelles, str. Varșovia va crea o nouă legătură pentru deplasarea spre și dinspre Zona Industrială Vest”, spune edilul-șef Astrid Fodor.

Contractul încheiat în urma unei proceduri de achiziție publică cu Asocierea Geiger Transilvania SRL  – Neo Plan SRL prevede un termen de 4 luni pentru realizarea proiectării. După obținerea tuturor avizelor pentru proiectul tehnic, Primăria Sibiu va emite ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise, care au ca termen de finalizare 11 luni.

Lucrările ce urmează a fi executate pentru modernizarea acestei artere includ:

  • realizarea a două benzi de circulație
  • amenajarea de piste pentru biciclete pe ambele sensuri de circulație
  • crearea trotuarelor pe ambele părți ale străzii, la toate intersecțiile urmând să se realizeze rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii
  • instalarea unui sistem de iluminat public cu corpuri eco-eficiente cu LED, conectat la sistemul de comandă și monitorizare de la distanță, urmând să se vor realizeze și puncte de aprindere noi
  • amenajarea rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială
  • crearea canalizației subterane pentru cablurile de telecomunicații.

Valoarea investiției finanțate din bugetul local este de 10,3 milioane de lei.

Răspunde