Ministrul Culturii: Muzeul ASTRA este odaia de oaspeți a Sibiului

Ministrul Culturii: Muzeul ASTRA este odaia de oaspeți a Sibiului

Dacă Piața Mare este sufrageria orașului, Muzeul ASTRA este odaia de oaspeți a Sibiului, afirmă ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Turcan a semnat ordinul de reacreditare a Complexului Naţional Muzeal ASTRA și a ținut să reafirme meritele acestei instituții culturale fanion pentru Sibiu și România.

„Am semnat cu mare bucurie reacreditarea Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu. Pentru sibieni, dar și pentru extrem de mulți români, muzeul de la marginea Sibiului este mai mult decât o instituție de cultură, este pur și simplu, acasă. Președintele Klaus Iohannis spunea pe vremea când era primar al Sibiului că Piața Mare este sufrageria orașului. Pot să completez, fără reținere, că Muzeul ASTRA este odaia de oaspeți a Sibiului. Îi mulțumesc directorului Ciprian Ștefan pentru activitatea sa din fruntea instituției, pentru că îmi este aproape în echipa Ministerului Culturii, dar și președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, pentru modul în care a înțeles să sprijine Muzeul ASTRA”, a spus ministrul.

Reamintim că, la începutul acestei luni, aproape imediat după ce a preluat portofoliul Culturii, Raluca Turcan a anunțat cooptarea lui Ciprian Ștefan în echipa sa, în calitate de consilier onorific.

Răspunde