Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 20 – 23 iulie, cea de a XXVI-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”.
Ediţia din acest an reuneşte 200 de elevi, profesori, promoteri culturali și artiști, din 28 de judeţe ale ţării, dar şi din străinătate. Este vorba despre participanți din Bulgaria, trei grupuri din raioanele Răuțel, Dondușeni, Călărași din Republica Moldova, precum și din Mexic.
„Vizitatorii vor putea participa la workshop-uri demonstrative și interactive de apicultură, xilogravură, împâslit, confecționat podoabe din mărgele, cusut și împletit brățări, pictură pe pânză și cartonnerie mexicană. Pe lângă workshop-uri, vom avea parte de momente sportive, spectacole, momente folclorice și expoziții. Olimpiada este un eveniment interactiv. Duminică, 23 iulie, ora 17.00, se va desfășura festivitatea de închidere și premiere, moment în care măreția costumului nostru popular va fi etalată în toată splendoarea”, a declarat Elena Găvan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA, responsabil de eveniment.
Elevii înscrişi în concurs se întrec în 37 de tehnici meșteșugărești: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, croșetat, tricotat, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, xilogravură, pirogravură, linogravură, prelucrare metal, gravură piatră, mobilier pictat, confecționat jucării tradiționale, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, modelat ceramică, olărit, decorat ceramică, confecționat măști, artă decorativă.
Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Sibiu, cu sprijinul sponsorilor: Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu, Decathlon Sibiu, Aria Sibiu, Flaro Prod S.A., Euro Net S.R.L., Simpa SA Sibiu, S.C. Moara Cibin.