Iată și ultima serie de recomandări pentru ultima zi a acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu!
De la ora 10:00, la Centrul Cultural Habitus, aveți ultima șansă să vă întâlniți cu proiectele VR incluse în această ediție a FITS: Umum, spectacol de circ în 360° (Agit-Cirk, Finlanda) și Wolfgang (Fundația Art Production, România). De altfel, această ultimă zi de FITS30 e o bună ocazie să faceți un tur al tuturor expozițiilor din această ediție, fie că vorbim de instalații outdoor sau expoziții în spații interioare – programul lor complet se găsește pe sibfest.ro.
La ora 15:00, avem din nou Consultații poetice, o coproducție Théâtre de la Ville, Teatro della Toscana și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, concomitent în Piața Huet și la Catedrala Luterană Evenghelică ,,Sf. Maria” (Sacristie).
„Eclectice și imprevizibile, spectacolele companiei Peeping Tom sfidează audiența, așa cum o fac și montările subversive ale lui Marthler și filmele tulburătoare ale marelui regizor David Lynch.” (La Repubblica) – aceasta este descriere spectacolului (soldout) de la ora 19:00, la Fabrica de Cultură UniCredit: Diptic: Vise din camera pierdută (Peeping Tom, Belgia).
De la ora 16:00, în curtea Muzeului de Istorie (Casa Altemberger), Musica Ricercata (România) ne prezintă Povestea soldatului, un spectacol de Gabriel Bebeșelea, pe un text de Charles Ferdinand Ramuz, muzica lui Igor Stravinsky, și cu participarea extraordinară a actorului Miklos Bacs.
(Nu) e sfârșitul lumii ne spune regizoarea Katie Mitchell, în spectacolul de Schaubühne Berlin (Germania), a doua reprezentație din FITS30, una la care încă mai aveți șansa să găsiți câteva locuri.
Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor) găzduiește, de la ora 17:00, concertul unui adevărat copil-minune, fenomen al viorii, Antonio Piculeață, în duet cu Tony Yike Yang, cu un program remarcabil: Sonata de César Franck, Rondo Capriccioso de Saint Saens, Salut d’Amour de Edward Elgar, Syncopation de Fritz Kreisler și, nu în ultimul rând, Cantabile de Paganini.
Maia Morgenstern & Teatrul Evreiesc de Stat o aduc pe scena FITS30 pe Rose Ausländer, ultima psalmistă evreică de limbă germană, la Filarmonica de Stat Sibiu, de la ora 19:00.
De la ora 13:00, Maia Morgenstern este invitata lui Marius Chivu la FITS Talks, emisiune transmisă live pe pagina de Facebook a festivalului.
Nostalgie, un spectacol care explorează tema trecerii timpului, ne așteaptă în Piața Mică, la ora 19:00 și la ora 21:00, iar în Piața Habermann, de la ora 20:00 și 21:20, începe Anotimpul iubirii, o comedie romantică exagerată, în stilul unui film mut tradițional.
Stăpânii cheilor (National Theatre of Brno, Republica Cehă) este un spectacol care aduce în prim-plan gesturi nobile și motive josnice. Aceasta este povestea lui Jiří Nečas care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ascunde o fugară în apartamentul socrului său, ținând cheile în buzunarul de la pantaloni. Spectacolul înfățișează lumea noastră, dincolo de ale cărei ferestre naziștii continuă să mărșăluiască. Kundera dezvoltă temeinic moștenirea nerecunoscută a lui Cervantes și tradiția romanului central-european, explorând această artă deosebită din postura unui eseist strălucit care pune accentul pe o viziune a lumii satirică, rabelaisiană. La Sala Mare TNRS, de la ora 20:00.
In the Mood for Love (Internațional Stradivarius Tour/Alexandru Tomescu – România) e titlul concertului care are loc la ora 20:00 în curtea Muzeului de Istorie (Casa Altemberger) – biletele se găsesc la intrare.
Marie Chouinard ne prezintă, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, de la ora 21:00, spectacolul de dans Femeie, Miracol, Femeie, o coregrafie care ne va regla respirația, o deconstrucție cinică și ludică a feminității într-o lume filtrată în permanență de „privirea patriarhală”.
În Piața Mare, de la ora 21:00, fredonăm ca la… 30 (de ediții FITS)… 20 de ani, alături de trupa Voltaj, iar de la 21:45, pe Pietonala Nicolae Bălcescu, și de la 22:30, în Piața Mare, vedem Mo and the red ribbon (L’Homme Debout, Franța).
Nici faimosul Faust al naționalului sibian nu lipsește la această ediție FITS. Se joacă din nou – cum altfel? – cu casa închisă și este cel din urmă spectacol de teatru din FITS30.
În fine, ultimul spectacol din această ediție FITS este semnat EVSKY & KLS LASERS (România) show-ul de drone și lumini mult-așteptat de tot publicul aflat în aceste zile la Sibiu.
Am zis „ultimul”? Am zis… Dar ne vom revedea la anul. Negreșit!