Cea mai recentă pictură murală realizată de un artist sibian a fost inaugurată săptămâna trecută, în cadrul proiectului ”RoWay-NorMania”. Lucrarea pictorului Claudiu Peţa măsoară 128 mp, este intitulată ”Let’s play” şi poate fi admirată pe peretele Şcolii ”Charlotte Dietrich” din Sibiu.
Una dintre cele mai vizibile activităţi din cadrul proiectului ”RoWay-NorMania” este pictura murală realizată de artistul sibian. Pornind de la conceptul întregului proiect formele artei prezente, Claudiu Peţa a realizat o lucrare de mari dimensiuni care include simboluri aflate în legătură directă cu arta contemporană. Pictura murală ”Let’s play!” este în sine o lucrare de artă contemporană, scopul ei fiind acela de a crea o punte între toate tipurile de artă. Despre această lucrare, dar şi despre arta contemporană în general, am vorbit cu autorul acesteia.
În proiectul RoWay-NorMania, lucrarea ta beneficiază, prin natura ei, de cea mai mare vizibilitate. Aș vrea să ne vorbești puțin despre ea și despre ce a stat la baza acestui concept.
Claudiu Peţa: În primul rând, trebuie să mulțumesc pentru oportunitatea de a crea acest mural. Mi s-a cerut să o execut cum cred eu de cuviință, mi s-a oferit libertate maximă, fiind unul din puținele proiecte în care am putut să fiu eu, pe deplin. Descoperind proiectul, s-a format în mintea mea ideea, o sinergie a tuturor artelor implicate în proiect. Și astfel, a început să se contureze, să capete sens. Am lucrat la două variante, am pus o mie de întrebări, am personificat stări, am inclus dinamismul artiștilor implicați, am ținut cont de locație și m-am străduit să expun acea stare pe care, în mod normal, oricare privitor ar trebui să o aibă: „O văd, o înțeleg, o simt și e fantastic de bine!”. Consider că în majoritatea artelor prezente în acest proiect găsim libertatea de exprimare, îndrăzneală și curaj în a experimenta altceva, ușurința de a te juca, fie că e vorba de șotron, muzică, dans, pictură sau imaginația proprie când citești ceva. În concluzie, privitorul poate privi lucrarea din prisma celei/celui care inspiră această joacă a celorlalți sau să se identifice cu unul din personajele care fac ca această joacă să existe! Haideți să ne jucăm! – Let’s play!
Cât de greu este să realizezi o pictură murală? Care sunt cele mai mari provocări ale acestui tip de artă?
Claudiu Peţa: Ca să fiu diplomat, pentru mine este… suficient de greu. Nu știu cum e la alții, nu m-a interesat partea asta. Însă niciodată nu o privesc așa, că e greu. Privesc fiecare lucrare ca o provocare și încerc să mă autodepășesc, să gestionez cât de bine pot toate deciziile pe care urmează să le iau. Gânditul și conturarea conceptului mi se pare cea mai dificilă parte, mânâncă mult timp, îmi vin multe idei în minte, apoi trierea acestora este un proces de durată, în cazul meu. Pictura propriu-zisă este mult mai ușoară, odată ce ai un plan. Aici apare problema stării vremii, cum a fost și în acest caz, greu de gestionat, fiind o lucrare de exterior. Necesarul de materiale și calitatea lor, diferența dintre perioada în care îți propui să execuți muralul și perioada în care îl execuți efectiv, bugetul și mai ales comunicarea cu organizatorii sau beneficiarii unei astfel de lucrări sunt, de regulă, principalele aspecte care trebuie să co-existe și să fie echilibrate pentru ca reușita să fie garantată.
Pictura murală este în sine o artă contemporană. Care sunt atuurile aceste forme de artă?
Claudiu Peţa: „All art has been contemporary” spunea instalația lui M. Nannucci. Apoi, eu consider că și picturile rupestre sunt tot pictură murală. Cele mai reprezentative murale sunt din perioada pre-, din și post-Renaștere, dacă ar fi să punctez un minim de vreo 3-5 secole. Deci depinde de fiecare cum privește. În anii ’60-’70, apar primele lucrări de graffiti, tehnică care schimbă total percepții și mentalități, dar mai ales instrumentele clasice de lucru. În ziua de azi, descoperim două categorii generoase de artiști pe această nișă, muraliști și grafferi, unii poate la a 3-a, a 4-a generație, care și-au „împrumutat” tehnicile de lucru de la cealaltă categorie, în evidenta încercare de a descoperi ineditul și de a se evidenția, iar clasificarea lor într-o categorie fiind greoaie. Expunerea pe suprafețe mari, exterioare, atipice sau neconvenționale ar fi principalul atu. Vizibilitatea crescută, datorită dimensiunilor, chiar subiectului abordat, apoi recunoașterea artistului de către comunitate și, nu în ultimul rând, scopul și/sau mesajul lucrării. Alt atu este tehnologia actuală, care ne oferă diferite tipuri de nacele și aparatură de proiectare a propriilor lucrări, scutind astfel timp de execuție. Iar poate cel mai important atu este gama foarte largă de materiale (vopsele de exterior, spray-uri și alte accesorii) care în ziua de azi promit durate mult mai mari de viață a unei lucrări, fără întreținere anuală.
Unde se situează Sibiul în raport cu alte orașe, dacă vorbim strict despre pictura murală?
Claudiu Peţa: Sibiul a fost, este și va fi în continuare efervescent cultural vorbind. Însă deși încercăm, nu suntem pe primele locuri, căci nu ținem tinerii din Liceul de Arte la noi în oraș. București, Timișoara, Cluj au centre universitare specializate în domeniu, iar cei care rămân „acasă” sunt nevoiți să devină autodidacți, dacă vor să continue în breasla aceasta. Atragem vizual cu „Ziarul Orizontal” al lui Perjovschi, cu lucrări de streetart prin SISAF și nu numai, cu mici proiecte private, majoritatea de interior, în zeci de baruri, cafenele și pensiuni. Însă nu suficient. Am început să atragem și prin multitudinea de expoziții de grup sau personale din diversele grupuri de artiști din Sibiu, chiar dacă nu sunt murale. Activitate este. Nu se dorește să ne unim forțele și să lucrăm ca un întreg, ca un brand de oraș. Cât despre pictura murală adevărată, aceea bibilicioasă și măruntă, cu mii de detalii și decoruri, o mai găsim prin Muzeul Brukenthal, prin biserici și prin câteva proprietăți private, de le numeri pe degete. Concluzia este că, deși aparent stăm bine, sunt încă multe de rezolvat ca să și facem bine.