Campioni la meditații. Cel puțin din declarații

Campioni la meditații. Cel puțin din declarații

Veniturile declarate de persoane fizice din județul Sibiu din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ au fost cu 70-80 la sută mai mari în anul 2022 față de cele din 2020.

În ultimii ani, la nivelul Direcției Generale a Finanţelor Publice Braşov (DGRFP) Braşov, veniturile din meditaţii declarate au înregistrat un trend crescător, potrivit unui comunicat al instituției. „Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţiile judetene a înregistrat în ultimii trei ani o creştere a veniturilor obținute din meditații, influenţată şi de campania de informare susţinută de ANAF privind declararea de către profesori a veniturilor obținute din meditații, respectiv derularea la nivelul A.J.F.P. Sibiu a proiectului pilot „Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din meditații/ activități educaționale și alte forme de învățământ”. În anul 2020, an pandemic, județele cu un număr mai ridicat de persoane care au declarat venituri din meditații de peste două milioane de lei sunt: Sibiu: 328 declarații, 2.707.008 de lei, respectiv Brașov: 268 declarații, 2.657.952 de lei. Venituri totale din meditații de peste un milion de lei s-au declarat în județele: Alba – 147 declarații, 2.707.008 de lei, Mureş – 254 declaraţii, 761.313  de lei, Harghita – 122 declaraţii, 1.111.164 de lei”, susțin reprezentanții Direcției.

„La nivelul Regiunii Braşov, în ultimii 3 ani s-a înregistrat o creştere a conformării voluntare  de către cadrele didactice prin depunerea (formular D212 – privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice) pentru activitățile cu cod CAEN 8552 – Învățământ în domeniul cultural – limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice și alte arte și cu CAEN 8559 – Alte forme de învățământ, astfel:

 

Judet/an venit

Număr

contribuabili

Venit net anual Număr

contribuabili

Venit net anual Număr

contribuabili

Venit net anual
2020 2021 2022
ALBA 147 1.077.985 149 1.116.771 177 1.494.727
BRASOV 268 2.657.952 282 3.202.079 336 4.522.564
COVASNA 88 562.002 98 799.684 100 1.093.503
HARGHITA 122 1.111.464 167 1.613.127 178 2.235.394
MURES 254 1.761.313 298 2.643.425 368 3.477.493
SIBIU 328 2.707.008 343 3.385.083 388 4.853.285
TOTAL 1207

 

9,877,724

 

1,337

 

12,721,679

 

1,547

 

17,676,966

 

În anul 2022. comparativ cu anul 2020, la nivelul judeţelor Mureş şi Harghita s-a înregistrat o creştere importantă a veniturilor anuale declarate din meditaţii, cuprinsă între 98% – 100%, iar judeţele Sibiu şi Braşov au înregistrat o creştere cuprinsă între 70% – 80% a veniturilor anuale declarate din meditații (Sibiu: 388  declarații, 4.853.285 de lei), se mai arată în comunicatul Finanțelor.

Răspunde