Spectacol de la FITS, în selecția oficială de la Avignon și Edinburgh!

Spectacol de la FITS, în selecția oficială de la Avignon și Edinburgh!

Spectacolul „În măsura imposibilului” o producție La Comédie de Genève, marchează o premieră în acest an, ca invitat în selecția oficială la cele mai mari festivaluri de artele spectacolului din lume. Spectacolul semnat de Tiago Rodriguez va fi prezent mai întâi la FITS, apoi la Avignon și la Edinburgh.


„În măsura imposibilului”, parte a sezoanelor elvețian, portughez și francofon la #FITS30, este scris și regizat de Tiago Rodriguez după o amplă muncă de documentare, alături de mari organizații umanitare.

Ce face pe cineva să-și riște viața pentru a-i ajuta pe ceilalți? Spectacolul propus de La Comédie de Genève ne arată lumea prin ochii celor care sunt implicați în activități umanitare.

„În măsura imposibilului” este o coproducție Odéon-Théâtre de l’Europe – Paris, Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa, Teatro Nacional D. Maria II – Lisbon, Équinoxe – Scène nationale de Châteauroux, CSS Teatro stabile di innovazione del FVG – Udine, Festival d’Automne à Paris, Théâtre national de Bretagne – Rennes, Maillon Théâtre de Strasbourg – Scène européenne, CDN Orléans – Val de Loire, La Coursive – Scène nationale de La Rochelle, cu sprijinul: ICRC – International Committee of the Red Cross and MSF – Doctors Without Borders.

Spectacolul este programat la FITS pe 23 și 24 iunie, la ora 18, la Fabrica de Cultură UniCredit.

Bilete și detalii

La Comédie de Genève, situată în districtul Plainpalais și inaugurată pe 24 ianuarie 1913, este cea mai veche instituție dramatică din Geneva. 108 ani mai târziu, sediul său se mută în districtul Les Eaux-Vives, într-o nouă construcție cu două săli de câte 500 de locuri și încă una, modulară, de 200 de locuri.

Născut dintr-o mamă medic și un tată jurnalist, Tiago Rodrigues s-a întrebat mereu de ce a ales să povestească despre lume, nu să o salveze prin acțiuni mai concrete.

Pentru a scrie „În măsura imposibilului”, artistul s-a întâlnit, la Geneva, cu membri ai organizațiilor Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Medici fără frontiere. În urma discuțiilor cu aceștia, Rodrigues și-a dorit să ofere o perspectivă asupra lumii prin ochii lor, simțind nevoia de a scrie o piesă intimă. Spectacolul redă dilemele bărbaților și femeilor din domeniul umanitar, călători între zone de intervenție zbuciumată și „căminele” lor pașnice.

 

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară în perioada 23 iunie – 2 iulie 2023, ediția aniversară de anul acesta având tema Miracol/Wonder.

Programul este disponibil online, la adresa www.sibfest.ro.


foto: Magali Dougados

Răspunde