Sărbătoarea Catedralei Mitropolitane

Viața cetății

Asociația Corală „Timotei Popovici” invită sibienii la „Sărbătoarea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Sibiu”.

Evenimentul va avea loc mâine 5 iunie, la ora 09.30.

Corul „Timotei Popovici” va cânta alături de Corul „Anastasis” al Catedralei episcopale din Deva, într-un ansamblu coral de peste 100 de persoane, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Sărbătoarea include și un moment muzical în aer liber, în fața Catedralei, susținut de cele două formații corale, în acorduri de fanfară.
Tot mâine, la ora 18.00, va avea loc la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu festivalul „Corul «Timotei Popovici» la ceas aniversar!”, aflat la cea de a IV-a ediție. Este vorba despre o reuniune corală aniversară, în care vor concerta, alături de corul sibian, diferite formații corale partenere, atât din Sibiu, cât și din țară: Corul „Anastasis” al Catedralei Episcopale din Deva, Corul Preoților din Sibiu, Corul Parohiei Cornești și Corul „Sf. Arhangheli” al catedralei din Mediaș.

Reamintim că, pe 25 mai, Asociația Corală „Timotei Popovici” a organizat concertul educativ „Corul și importanța lui în comunitate”.

Răspunde