Primarul Astrid Fodor le-a mulțumit voluntarilor străini care susțin echipa de organizare a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
24 de voluntari din Japonia, Marea Britanie, Franța, Serbia, Austria, Turcia, Iran și Republica Moldova au decis să contribuie la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu și se află în această perioadă în Sibiu. Astfel se continuă tradiția de peste 15 ani a unui program de voluntariat foarte apreciat.
Astrid Fodor i-a cunoscut și i-a salutat pe acești tineri. „Le-am mulțumit pentru ajutorul pe care îl acordă celui mai mare eveniment al Sibiului. Experiența va fi benefică, cu siguranță, și pentru ei, complexitatea Festivalului generând o mulțime de oportunități de învățare. Mai mult, Sibiul este un oraș frumos și viu, pe care s-au arătat încântați să îl cunoască. Cu puține excepții, aceasta este prima lor vizită în Sibiu. M-am bucurat să îi cunosc pe fiecare și în special pe cele trei voluntare din orașul japonez Takayama, cu care Sibiul este înfrățit. Relațiile de colaborare între Sibiu și orașul nipon au început de altfel prin prisma FITS și iată că se continuă această tradiție”, a spus edilul-șef.