Muzeul ASTRA propune, în cadrul ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, expoziția „Cămașa. Eleganța veșmântului”.
Expoziția va reuni cămăși din colecțiile Muzeului ASTRA expuse fie individual, fie în ansambluri de costume tradiționale, aparținând spațiului multietnic transilvănean în dialog cu cămăși din zona de sud a țării, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în secolul al XX-lea. În această perioadă, în contextul politico-cultural de căutare și definire a identității naționale, se începe procesul de recunoaștere a statutului patrimonial pentru costumul tradițional.
„Cămășile sunt povești cusute… Cele ce le coseau, pentru ele sau pentru cei dragi, voiau să fie mândre, să fie văzute, admirate și protejate, își declarau statutul social prin prețiozitatea materialelor și eleganța stilistică aleasă. Fiecare cosea o cămașă, unică, păstrând codul vestimentar moștenit într-un sat, știa ce semn, cu ce culoare și mai ales unde trebuie așezat, îi știa menirea! Cămașa este substitutul persoanei care o poartă. Cămașa este o punte între generații! Eleganța veșmântului! Un discurs peste veacuri despre cămăși create cu dăruire și purtate cu rafinament! Vă invităm să le descoperiți în pânze rigide de cânepă cusute cu fir de lână sau de arnici și în pânze spumoase de in și bumbac cusute cu râuri de mătase!”, transmit organizatorii evenimentului.
Vernisajul va avea loc vineri, 23 iunie, ora 14.00, în Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Poarta 1). Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 iunie – 1 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
În perioada Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 23 iunie – 2 iulie, programul de vizitare este de luni până duminică, de la 10.00 la 18.00.