Gusturile copilăriei anilor ’80 revin, în premieră, la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA. Inițiativa îi aparține managerului Ciprian Ștefan, care povestește cu drag despre mâncărurile din satul său, din Munții Apuseni.
„La această ediție a Târgului de Jucării, avem în premieră o componentă gastronomică specială, denumită sugestiv «Gusturile copilăriei». Astfel, la Târgul de Țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sunt amenajate trei vetre cu 15 locuri de prăjit slănina și trei mese pentru a pregăti preparate tradiționale din copilăria de demult. Vă așteptăm pe voi, toate generațiile, să retrăim clipele fericite ale anilor cu lipsuri, dar plini de speranță și fericire!”, este mesajul lui Ciprian Ștefan pentru publicul evenimentului.
Prin câteva cuvinte bine alese, dincolo de care răzbate emoția sinceră a unor amintiri din copilărie ce ne duc cu gândul peste Carpați, la năstrușnicul Ion Creangă, Ciprian Ștefan descrie:
„Generația noastră, a urmașilor sau a contemporanilor «decrețeilor», cu sau fără cheie la gât, a trăit o perioadă atât de actuală cu provocările și nevoile de azi. Nu știam noi pe atunci de încălzirea globală, schimbări climatice sau despre utilizarea sustenabilă a resurselor, dar… Păi acum, la început de iunie, încercam lozele de cartofi din grădină și, dacă vedeam cartofii noi, de mărimea unei prune, făceam ce făceam și adunam o găletușă, dădeam fuga în cămară la borcanul cu unsoare, luam 3-4 linguri și le puneam în laboșul de tuci. Apoi, după ce sfârâia unsoarea, puneam cartofii spălați cu apă și sare grunjoasă. No! Până se frigeau cartofii, în grădina de legume, de pe conturul stratului de ceapă luam salata verde la fir, nu la căpățână, așa avea bunica sămânța, o spălam bine și făceam cu oțet, sare, zahăr, mujdei de usturoi și apă. Până gătam salata de făcut, erau gata și cartofii – un deliciu, un răsfăț, de care ne bucuram nu singuri, ci cu prietenii noștri, copiii vecinilor sau verii de la oraș, mai fițoși, dar care cumva erau cei mai mari mâncăi…
Slănina din afumătoare era pe gata, venea căldura și trebuia consumată sau pusă la rece, pentru sezonul cositului. Dacă mai prindeam în afumătoare o bucată, dispărea instant sub bluza de pe noi, cu briceagul din dotare o bucățeam, o crestam făceam țâpăruile din corn sau carpen și culegeam un braț de «părul porcului», câteva vreascuri și o frigeam.
No, bineînțeles că luam cu toții din puținul grădinii noastre ceapa verde și usturoiul verde, pită tare sau mălai, puneam creasta prăjită peste și cu ceapă… Trăiam de fapt bucuria gustului unic, al gătitului nostru și știam că suntem fericiți și împliniți în ziua respectivă! Dacă nu primeam ceaiul de la ora 5 când veneam acasă, din binecuvântate motive, bunica sau mama ne așteptau cu gris cu lapte sau orez cu lapte și dulceața care mai era în cămară, iar dacă nu mai era, siropul din zahăr ars era bunătatea supremă.
Duminica era ziua cea mai faină!
Că mergeam sau nu la biserică cu bunicii noștri, știam că la ora prânzului ne aștepta cea mai bună mâncare ever! Supa de găină cu tăiței! Un deliciu care se întâmpla duminica! Cel mai fain era când se făceau tăițeii! Luam aluatul, îl dădeam la drugă și coceam pe plita sobei, că și atunci gazul era scump, dar și rar. Însă noi știam să transformăm neajunsul în bogăție! Ce era mai ciudat era când trebuia să mâncăm zama de salată! Cu sau fără lapte sau păpăradă, salata era o mâncare care se cam gătea de două ori pe săptămână. Bine, noi, prunci fiind, o tăiam la pui amestecată cu făină de mălai, doar doar mai scăpam de ea din grădină!
Până la urmă, am avut o copilărie fericită! O copilărie plină de provocări, mai ales culinare, dar știam să ne simțim fericiți, să creștem sănătos și să devenim ceea ce suntem azi. Noi, generația anilor ’80”.