Atelierele săptămânale continuă și în vacanță la filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
„Despre plantele medicinale” s-a intitulat atelierul desfășurat în această săptămână de bibliotecara Enikö Tăvală, alături de copiii din cartier. Călăuze de nădejde le-au fost volumele din colecțiile bibliotecii: „Atlasul plantelor medicinale din România”, „Mic atlas botanic”, „Atlas botanic școlar”, „Universul plantelor: mică enciclopedie”.
„Cei mici au aflat numeroase lucruri interesante referitoare la diferite specii de plante medicinale care se găsesc în grădini și în diferite zone ale țării noastre. Împreună am aflat care sunt afecțiunile în care acestea pot fi utilizate ca remedii naturiste. Au putut mirosi și analiza de aproape menta (Mentha piperita) și cimbrișorul (Thymus serpyllum). În a doua parte a atelierului, copiii au realizat propriul ghiveci cu plante aromatice. Au pictat recipientele pregătite cu multă îndemânare, au adăugat pământul, apoi au plantat firișoare de mentă și cimbrișor”, a explicat Enikö Tăvală.
Atelierele sunt deschise pe perioada vacanței pentru toți copiii din comunitate care dețin permis de bibliotecă.