Concursul de gătit gulaș și alte preparate la ceaun se anunță, și anul acesta, principala atracție a festivalului Zilele Hungarikum, organizat de Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar Sibiu în perioada 30 iunie – 2 iulie la Muzeul ASTRA.
Competiția culinară va avea loc pe 1 iulie și este structurată pe două categorii:
- GULYÁS – preparatul care a devenit tradițional în bucătăriile din Transilvania și din Sibiu
- ALTE PREPARATE UNGUREȘTI – în această categorie se propune înscrierea altor preparate ungurești, gătite în ceaun. „La această categorie ne rezervăm dreptul să și selectăm ceea ce propuneți, astfel încât acestea să poată fi incluse în specificul concursului și jurizate. Vă propunem, ca exemplu următoarele: marhapörkölt – tocăniță de vițel ungurească, lecsó – ghiveci unguresc, halászlé – ciorbă de pește, și ne bucurăm de orice preparat al dvs. Cei care doresc să prezinte rețete ungurești reinterpretate pot avea această posibilitate în mod organizat, în afara consursului de gătit și vă rugăm să luați legătura cu organizatorii”, spun organizatorii.
Înscrierile în concurs se pot face prin intermediul formularului Google de pe www.Szeben.ro, pe pagina Facebook sau Instagram, cel târziu până pe 20 iunie 2023, ora: 23:59. Numărul concurenților este nelimitat. Cei interesați pot solicita informații și prin e-mail: hid@szeben.ro sau telefonic la 0745.300234.
„Se apropie cea de-a 14-a ediție a Zilele Hungarikum, eveniment ce atrage în fiecare an mii de vizitatori și are ca scop principal promovarea și păstrarea culturii și tradițiilor populare maghiare. Evenimentul va avea loc între 30 iunie și 2 iulie la Muzeul ASTRA în aer liber, care, cu peste 300 de clădiri și o suprafață uriașă, oferă un cadru perfect. În cadrul evenimentului, vor fi organizate numeroase programe, printre care târg de meșteșuguri și expoziții, spectacole de dansuri populare și demonstrații de muzică populară, toate acestea contribuind la înțelegerea și conservarea culturii și tradițiilor populare maghiare. Cu toate acestea, principala atracție a evenimentului și în acest an va fi concursul de gătit, în care diferite tipuri de gulaș și alte preparate gătite în ceaun vor concura între ele. Participanții la concurs vor veni din diferite părți ale țării pentru a arăta cine gătește cel mai bun gulaș și preparatele gătite în ceaun. Dacă doriți să experimentați farmecul culturii și tradițiilor populare maghiare, nu ratați seria de evenimente Zilele Hungarikum 14! Veniți și alăturați-vă nouă între 30 iunie și 2 iulie la Muzeul în aer liber!”, transmite Levente Serfőző, președintele Asociației HID.
Regulament concurs de gătit – 1 iulie 2023
Desfășurarea evenimentului
Intrarea în Muzeul în aer liber – ora 7,30 poarta principală. Se va intra în mod organizat, în grup, inclusiv cu autoturisme (cu maxim 20 km/h), în coloană pe traseul stabilit. Despachetarea din autoturisme va dura până la ora 9,00 după care toate autoturismele se vor scoate din muzeu în parcarea amenajată de la intrare. Împachetarea de după eveniment se va putea face începând cu orele 17.
Vă rugăm păstraţi curăţenia!
Pentru buna desfăşurare, din punct de vedere igienic şi păstrarea curăţeniei vom pune la dispoziţia participanţilor coşuri de gunoi, saci menajeri şi vom amenaja locuri speciale pentru colectarea acestora. Vă rugăm să predaţi locaţiile şi spaţiile exact în starea iniţială.
CONCURSUL DE GĂTIT, DEGUSTAREA ŞI SERVIREA MUSAFIRILOR
La concursul de gătit din acest an se pot înscrie echipe formate din minim două (2) persoane.
Înscrierea în concurs este gratuită.
IMPORTANT! Este foarte important ca cel puțin una dintre persoane să prezinte în dimineața evenimentului o adeverință de la medicul de familie (sau specialist) că este aptă pentru a găti și a deservi publicul (clinic sănătos). Totodată, este necesară demonstrarea provenienței produselor și a calității acestora (mai ales în cazul cărnii: factură, bon fiscal și copie certificat veterinar!). Susținem producătorii și fermierii locali, astfel vă încurajăm să vă procurați produsele local.
Organizatorul pune la dispoziția fiecărei echipe și oferă următoarele:
-
- o masă și două băncuțe
- loc de foc, special amenajat
- apă
- lemne pentru foc
- boluri, tacâmuri, pâine. șervețele pentru servirea musafirilor
- organizarea servirii musafirilor pe bază de vouchere
- locuri special amenajate pentru musafiri
- organizarea jurizării, precum și farfurii, tăvi, tacâmuri, loc amenajat special pentru jurizarea concursului
Concurenții vor aduce următoarele:
-
- ceaun, stativ
- unelte pentru gătit (cuțite, doguri, vase, polonice etc.)
- toate produsele și ingredientele necesare pentru gătit
- buna dispoziție
Zilele Hungarikum respectă mediul înconjurător și nu încurajează folosirea plasticului de unică folosință. Suntem atenți la tot ceea ce ănseamnă siguranță personal, de grup, de sănătate și vă rugăm să ne fiți parteneri în aceste demersuri.
Mulțumim anticipat pentru buna colaborare!
CONCURSUL DE GĂTIT
Concursul se va organiza pe două categorii: GULYÁS – preparatul care a devenit tradițional în bucătăriile din Transilvania și din Sibiu; ALTE PREPARATE UNGUREȘTI – în această categorie propunem să înscrieți alte preparate ungurești, gătite în ceaun. La această categorie ne rezervăm dreptul să și selectăm ceea ce propuneți, astfel încât acestea să poată fi incluse în specificul concursului și jurizate. Vă propunem, ca exemplu următoarele: marhapörkölt = tocăniță de vițel ungurească, lecsó = ghiveci unguresc, halászlé = ciorbă de pește, și ne bucurăm de orice peparat al dvs.). Cei care doresc să prezinte rețete ungurești reinterpretate pot avea această posibilitate în mod organizat, în afara consursului de gătit și vă rugăm să luați legătura cu organizatorii.
Înscrierile în concurs se pot face prin intermediul FORMULARULUI (Google Forms) regăsit pe site-ul comunității maghiare www.Szeben.ro , pe pagina Facebook, Instagram, alte suporturi cu informații.
Termenul limită de înscriere: 20 iunie 2023, ora: 23:59
Informații se pot cere și prin e-mail: hid@szeben.ro sau telefonic la numerele: 0745.300234 – Levente Serfőző. Numărul concurenților pe care putem să-i primim în concurs este nelimitat, prin amabilitatea conducerii Muzeului ASTRA, căreia îi mulțumim pe această cale.
EVALUARE, PREMIERE, DESFĂȘURARE:
Echipele sunt judecate de un juriu format din profesioniști în gastronomie și personalități, invitați și reprezentanți ai organizatorilor. Jurizarea se va face separat pentru cele două categorii. Decizia juriului este incontestabilă.
Oficial, concursul de gătit se încheie la ora 14:00 și farfuriile destinate jurizării trebuie depuse pe masa juraţilor.
Porţiile alocate juriului vor fi servite în farfurii identice, depuse exclusiv de voluntarii organizatorilor (cu alte cuvinte nu persoanele concurente se deplasează la masa juriului!). Porţia concurentă poate fi însoţită de pâinea concurentului sau/şi murături restul fiind asigurat de organizator (farfurii, linguri, furculiţe, polonice, şerveţele, etc.).
Pentru deservirea și degustarea porțiilor jurizate DOAR organizatorii furnizează cele necesare (tăvi, farfurii, șervețele, linguri, etc.). Concurenții pot contribui, eventual cu murături sau alte suplimente considerate oportune.
Jurizarea va ține cont de următoarele: aroma preparatelor, culoarea, textura alimentelor preparate, aspectul, respectarea tradiționalului și/sau unicitatea. Modul de prezentare per ansamblu a echipelor poate fi un aspect care va fi punctat separat.
Pentru evaluare porțiile se vor preda – exclusiv voluntarilor special organizați pentru asta – până la ora 14:30 maxim (1 porție, aproximativ 10 dkg) în funcție de categoria specificată la înscriere. Farfuriile, tacâmurile speciale pentru juriu vor fi asigurate de către organizatori.
Toate echipele participante vor primi câte o diplomă de participare și cadou special de la organizatori. La fiecare categorie vor fi premiate primele trei locuri care vor primi medalii, diplome și premii. În cazul înscrierii unor echipe de copii acestea vor concura și se vor premia (toate!) separat.
PROGRAMUL ZILEI:
-
- 7:00 – 7:30: întâlnire în fața Muzeului în aer liber ASTRA, poarta 1, la Pavilionul Multicultural, apoi intrare organizată în muzeu
- 8:00 – 9:00: Organizare logistică (predare/primire locuri, mese, scaune, lemne), scoaterea tuturor autoturismelor în afara muzeului
- 9:00 – 14:00: gătit efectiv, timp în care se vor organiza spectacole de dansuri populare maghiare, operetă, evenimente și jocuri pentru copii, precum și alte activități distractive
- Până la 14:30: predarea porțiilor către juriu, jurizare
- 14:30 – 15:30: decernarea premiilor
- 15:00 – 20:00: concerte și programe culturale, program liber, degustări, debarasare, părăsirea muzeului.
SERVIREA MUSAFIRILOR – VOUCHERELE:
Fiecare echipă, pe lângă nume, va primi şi un număr cu ajutorul căruia vom putea derula deservirea și degustarea.
Publicul larg poate fi servit DOAR după consultarea organizatorilor, pentru că sunt necesare diferite activități logistice.
După ce porţiile destinate spre jurizare ajung pe masa juriului și organizatorul dă acceptul se poate începe servirea publicul larg (prieteni, vecini, cunoscuţi, invitaţi, turişti, vizitatori etc.).
Vă rugăm respectuos ca, în afara membrilor echipei, toate persoanele să fie servite pe baza prezentării unor vouchere asigurate DOAR de organizator, pentru a putea fi derulată acţiunea în condiţii cât mai civilizate.
Fiecare echipă concurentă, indiferent de cantitatea gătită este rugată să ofere spre degustare minimum 10 porţii, respectând regula „DOAR contra voucher”. Fiecare porţie servită publicului larg, respectiv o cotă parte din valoarea fiecărui voucher prezentat de echipă se va „deconta” la sfârşitul evenimentului. Diferența reținută de organizator va acoperi cotă parte din cheltuielile de organizare.
Organizatorii vor pune la dispoziția echipelor boluri termorezistente şi de unică folosinţă, linguri, pâine, şerveţele. La fiecare Voucher prezentat echipa va deservi persoana respectivă cu o porție din preparatul gătit.
Fiecare echipă va spune organizatorului, în funcție de mărimea ceaunului în care gătește câte porții oferă publicului larg (minim 10!). Organizatorul va pune la dispoziția echipelor pâine, boluri, șervețele, lingurițe în funcție de acest număr, tot astfel se vor distribui și voucherele.
Vizitatorii, turiştii vor putea intra în posesia voucherelor în mod organizat, într-un loc special amenajat pentru această acțiune, contra unei donaţii. Vor beneficia de vouchere inclusiv invitaţii organizatorilor (dansatori, animatori, meşteri populari, invitaţi speciali, etc.).
La solicitarea voucherelor persoanele vor putea alege ceaunul din care vor dori să deguste (echipa – numărul).
Procurarea voucherelor se va putea face începând cu orele 12, dorim în acest fel să evităm aglomerările inutile şi neplăcerile aferente.
Mulţumim pentru înţelegere şi colaborare. Vă dorim mult succes în concurs şi poftă bună!