Reparații ample, finalizate pe trei străzi. Lucrările continuă pe alte șase artere

Reparații ample, finalizate pe trei străzi. Lucrările continuă pe alte șase artere

Municipalitatea sibiană anunță încheierea lucrărilor pe Calea Cisnădiei, tronsonul dintre str. N. Iorga și str. Gh. Dima.

După finalizarea reparațiilor, pe lângă marcajele longitudinale, de reglementare a traficului, s-a refăcut marcajul benzii speciale pentru autobuze și s-a marcat o zonă specială de viraj la stânga pentru traficul dinspre str. Plugarilor spre Calea Cisnădiei, care va facilita mult accesul de pe această stradă secundară pe o arteră aglomerată.

De asemenea, s-a lucrat pe str. Justiției și str. Lucian Blaga, tronsonul dintre str. Independenței și Berăriei.

“Lucrările de reparații ample pe străzile din Sibiu sunt o activitate continuă, pe tot parcursul anului. Am început mai târziu anul acesta din cauza temperaturilor scăzute care s-au înregistrat până nu demult, dar am reușit până în prezent să finalizăm trei străzi, alte șase fiind în lucru. Pe rând, arterele care au nevoie de astfel de intervenții vor figura pe următoarele comenzi pe care le vom emite”, a precizat astăzi primarul Astrid Fodor.

Lucrările de reparații continuă pe noi străzi

Pe străzile Călțun, Diaconu Coresi, Șerbota și Țițeica se lucrează în prezent la trotuare, la betonarea și refacerea stratului asfaltic. Ulterior, se va interveni pe carosabil, cu lucrări de frezare a stratului de uzură și turnare a unui nou strat.

Pe străzile Garibaldi și Lirei, stratul vechi de asfalt a fost deja îndepărtat, iar pentru marți, 9 mai, este planificată așternerea noului strat, dacă vremea permite. Pentru execuția acestei operațiuni vor fi necesare închideri punctuale de trafic.

La aceste lucrări se adaugă cele de remediere prin plombare a gropilor.

Răspunde