Luni, 8 mai, Primăria Sibiu va emite ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și extindere a străzii Viitorului, pe sectorul cuprins între str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță. Investiția se ridică la 11,73 milioane de lei, aceasta fiind aprobată la finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Scopul este acela de a optimiza legătura dintre cartierele Gușterița și Reșița și centrul orașului, crescând mobilitatea locuitorilor.
Lucrările vor fi executate de SC Geiger Transilvania SRL și au un grad mare de complexitate și dificultate, dat fiind faptul că implică intervenții atât în zona căii ferate, cât și în zona de mal a Cibinului. Acestea includ: coborârea nivelului drumului în zona de sub podul CFR pentru a elimina interdicția de tranzitare a acestui punct pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare; lărgirea carosabilului în zona podului CFR la două benzi, pentru a elimina obligația circulației alternative; modernizarea infrastructurii drumului pe tronsonul menționat; crearea de trotuare în zonele în care lățimea nu permitea înainte amenajarea lor; modernizarea sistemului de iluminat public din zonă; modernizarea sistemului de preluare a apelor pluviale; înlocuirea parapeților dinspre râul Cibin.
Circulație închisă
Tronsonul dintre str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță se va închide traficului în perioada lucrărilor. După ce constructorul primește ordinul de începere, acesta are obligația să organizeze șantierul și să îl semnalizeze corespunzător, inclusiv ocolirile necesare în contextul închiderii acestui tronson de stradă.
Municipalitatea va face publică data exactă de la care traficul se va închide pe porțiunea menționată. Traficul pe strada Viitorului dinspre cartierul Reșița spre centru va fi închis din dreptul străzii Oltului, iar cel dinspre str. Moara de Scoarță spre str. Viitorului va fi direcționat obligatoriu la dreapta, spre cartierul Reșița.