Mobilitatea electrică este considerată de Uniunea Europeană ca fiind una din cele mai importante transformări ce va fi realizată până în 2050. Creșterea numărului de vehicule verzi este unul din instrumentele utilizate de CE pentru îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon cu 55% până în 2030 și respectiv de neutralitate climatică până în 2050, iar aceste obiective pot fi atinse numai prin îmbunătățirea instrumentelor de politică existente și prin implicarea activă administrațiilor locale, regionale și centrale, inclusiv prin facilitarea schimburilor de experiențe și cunoștințe cu alte regiuni din Europa.
Acestea sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul conferinței „Electrificarea Europei: Politicile Regionale și Strategiile ca factori cheie ai E-Mobilității”, desfășurată ieri în sala de evenimente a Stadionului Municipal Sibiu. Acest eveniment, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu Primăria Sibiu, a reprezentat un forum de prezentare și dezbatere a politicilor regionale, naționale și europene din domeniul mobilității și respectiv de integrare a unor soluții sustenabile de mobilitate electrică în sistemele publice de transport a pasagerilor.
„Mobilitatea electrică reprezintă o prioritate pentru Regiunea Centru, iar odată cu alocările financiare din cadrul programelor aferente perioade 2014-2020, aceste soluții au început să fie introduse în tot mai multe localități urbane. Fie că vorbim de municipii reședință de județ, sau de alte municipii și orașe din Regiunea Centru, multe au ales să înlocuiască vehiculele cu combustibili fosili, uzate tehnic și moral, utilizate în transportul public cu vehicule electrice sau hibride. De exemplu, prin POR 2014-2020, în Regiunea Centru au fost investiți peste 293 milioane euro în reabilitarea sistemului de transport public. Pe lângă cele 63 troleibuze și 188 autobuze electrice, s-au achiziționat și vehicule hibrid, au fost construite depouri, stații de încărcare, au fost extinse liniile existente și au fost create benzi dedicate pentru transportul public etc. Prin implicarea în proiectul E-MOB ne-am propus să facilităm cooperarea dintre autoritățile publice din Regiune cu alte organizații similare și să ne îmbunătățim instrumentele de politică existente, inclusiv Prioritatea 4 din Programul ‘Regiunea Centru’. Astfel, în actuala perioadă de finanțare, prin PR Centru municipalitățile își pot reînnoi flota de autovehicule destinate transportului public și pot achiziționa noi vehicule electrice. Este important să învățăm de la alții și să preluăm bune practici, atât în materie de tehnologii cât și tehnici și să ne asigurăm că prin implementarea acestor sisteme de mobilitate îmbunătățim calitatea vieții în mediul urban, contribuind la atingerea obiectivelor de climă și mediu ale Comisiei Europene”, a precizat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Conferința ce a reunit peste 100 de participanți – reprezentanți ai autorităților publice centrale, locale și județene, ai mediului academic, ai companiilor, precum și reprezentanți ai societății civile din Germania, Austria, Franța, Spania, Ungaria, Croația, Grecia și România – a fost și un bun prilej de a prezenta rezultatele schimburilor de experiență și bunele practici din domeniul mobilității electrice identificate pe parcursul implementării proiectului E-MOB ”Integrated actions towards enhanced e-mobility in European regions” (Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa), finanțat prin programul Interreg Europe.
“Primăria Sibiu a modernizat sistemul de transport public din Sibiu, prin înnoirea flotei de autobuze cu vehicule prietenoase cu mediul, inclusiv electrice. Am digitalizat sistemul de ticketing și de informare a călătorilor, precum și cel de management al flotei. Următorul pas pentru Sibiu în scăderea gradului de poluare cauzat de trafic este acela de a extinde transportul public ecologic către zona metropolitană. În acest sens, împreună cu celelalte 9 UAT-uri partenere în ADI Transport Metropolitan, am depus proiecte în cadrul PNRR pentru achiziția de autobuze electrice și a unor stații de încărcare publice. Toate acestea le-am realizat în principal cu fonduri europene nerambursabile, esențiale pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a Sibiului, acestea suplimentând consistent bugetul local al orașului. În acest context, conferința organizată de ADR Centru a fost realmente utilă pentru noi, ca administrație locală, prin feedback-ul și ideile exprimate de specialiști în domeniu”, a declarat primarul Astrid Fodor.