Duo Grossenbacher închide Stagiunea Camerală “Odae cum Harmoniis”

Duo Grossenbacher închide Stagiunea Camerală “Odae cum Harmoniis”

Violoncelistul elvețian Thomas Grossenbacher și pianista de origine rusă Yulia Miloslavskaya vor închide Stagiunea Camerală “Odae cum Harmoniis”, cu un concert cameral de gală programat duminică, 28 mai, ora 17.00. Evenimentul se va desfășura la Sala Oglinzilor (FDGR), iar intrarea este liberă.

Violoncelistul Thomas Grossenbacher este profesor la Universitatea de Arte din Zürich și a fost, până recent, violoncelistul principal al Orchestrei Tonhalle din Zürich. În timpul carierei sale artistice a lucrat cu Menahen Presley, Robert Mann, György Ligeti și Alfred Schnittke. A colaborat cu dirijorii David Zinman, Sir John Elder, Armin Jordan și Sir Antonio Pappano în apariții solistice cu orchestre precum: Tonhalle Orchestra Zurich, Deutsches Symphonie Orchester din Berlin și Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia (Roma). A realizat concerte de muzică de cameră cu Radu Lupu, Leon Fleisher, Yuja Wang, Helene Grimaud, Joshua Bell și cvartetul Carmina Quartet Zürich.

Pianista Yulia Miloslavskaya s-a născut într-o familie de muzicieni, în prezent fiind lector și acompaniator la Universitatea de Arte din Zürich. Pianistă versatilă, câștigătoare a numeroase concursuri în Franța şi Elveția, Yulia este implicată în ansambluri camerale alături de muzicieni de talie internațională, cu care participă la festivaluri internaționale în Franța, Germania, Italia, Brazilia, Rusia, Japonia. A studiat clavecin și orgă, iar ca pianistă a cântat sub bagheta unor dirijori precum David Zinman, Esa-Pekka Salonen, Marc Kissoczy, Pierre-André Valade și Lionel Bringuier.

În programul muzical al serii sunt incluse Sonata pentru violoncel și pian în sol minor, op. 5 nr. 2 de Ludwig van Beethoven, Pohádka de Leoš Janáček și Sonata pentru violoncel și pian în sol minor, op. 19, de Serghei Rahmaninov, compozitor rus de la a cărui naștere se sărbătoresc anul acesta 150 de ani.

În cadrul stagiunii camerale ”Odae cum Harmoniis” 2022-2023, organizată de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, în colaborare cu Asociația ”Florescu, Fernandez & Friends”, au fost prezentate publicului sibian nouă evenimente muzicale, în care au fost implicați peste 30 de muzicieni din ţară şi străinătate.

Răspunde