Dino Parc Râșnov – destinația anului 2023 pentru distracție și aventură

Dino Parc Râșnov – destinația anului 2023 pentru distracție și aventură

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a câștigat premiul Destinația Anului 2023 la categoria „Parcuri de distracție și aventură”. Noul premiu îmbogățește palmaresul Dino Parc, situat deja în top 50 destinaţii pentru copii şi familii din Europa şi în top 10 cele mai vizitate locuri din România conform Google Maps.

Premiul a fost câștigat ca urmare a votului a 300.000 de români pe platforma destinatiaanului.ro, a deciziei unui juriu format din 100 de experţi, dar şi a unui amplu studiu sociologic desfășurat pe perioada competiției. „Suntem onorați de această distincție care confirmă munca întregii echipe Dino Parc de a crea un parc impresionant pentru familii și un muzeu în aer liber unic în țară. Impactul Dino Parc asupra zonei Râșnovului, inclusiv Brașov-Bran, a fost și este formidabil. În ultimii ani am reușit să urcăm în topul celor mai vizitate obiective turistice din România, punând întotdeauna vizitatorii noștri pe primul plan și aducând constant noi atracții și exponate în mărime naturală în parc. În acest an, avem în plan noi investiții atât din fonduri proprii, cât și prin accesarea fondurilor europene. Printre noutățile vizate se numără dezvoltarea unei aplicații de realitate augmentată, introducerea unor noi activități pentru petrecerea timpului în familie și organizarea mai multor evenimente și spectacole de interes pentru toată familia”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

Dino Parc Râșnov s-a deschis în anul 2015 și a devenit în scurt timp destinația preferată a familiilor cu copii, misiunea principală a companiei fiind cea educațională și recreativă. În anul 2022, în ciuda condițiilor generate de pandemie și de război, Dino Parc Râșnov a fost vizitat de 500.000 de români.

Parcul prezintă 120 de dinozauri în mărime naturală, însoțiți de descrieri științifice într-o formă atractivă și accesibilă pentru toate vârstele. De altfel, toate exponatele și expozițiile din parc sunt atestate științific și realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.

Dino Parc Râșnov oferă grupurilor organizate tururi ghidate bogat documentate, iar pe perioada programului Școala Altfel și Săptămâna Verde școlarii și preșcolarii au beneficiat și de expertiza unui dendrolog, care le-a povestit despre viața arborilor şi a arbuştilor.

Răspunde