Următoarele activităţi din cadrul Proiectului RoWay-NorMani ating diverse sfere ale culturii. Astfel, în perioada următoare va fi realizată o pictură murală, vor fi organizate două flash-mob-uri de street-dance, turnee în România şi Norvegia şi vor fi înregistrate basme româneşti şi norvegiene în interpretarea unor actori sibieni. Toate acestea au fost prezentate miercuri, 26 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociația ”Florescu, Fernandez & Friends”.
La conferinţă au participat Makcim Fernandez Samodaiev – preşedintele Asociaţiei Florescu-Fernandez & Friends, Claudiu Peţa – pictor/designer şi Alex Svaricek – președinte Club Sportiv „Young Till Death”.
Cel mai vizibil produs cultural din cadrul proiectului RoWay-NorMania va fi o pictură murală realizată în municipiul Sibiu de către artistul Claudiu Peţa. Proiectul se adresează comunităţii și își dorește implicarea acesteia. Organizatorii aşteaptă din partea sibienilor până luni, 8 mai, ora 12, propunerile de faţade care consideră că ar merita să prindă culoare. “Lucarea pe care o voi realiza va reflecta tot ce fac ceilalţi artişti implicaţi în proiect: muzică, dans, arte vizuale, literatură etc. Practic, tot ce înseamnă artă în acest proiect va fi imortalizată pe o pictură murală de aproximativ 70-100 de metri pătrați”, a declarat Claudiu Peţa.
În 19 mai vor fi organizate două flash-mob-uri, în Piaţa Mare şi la Promenada Mall, în colaborare cu dansatori de la Clubul sportiv “Young Till Death”. “Noi îmbinăm arta cu sportul şi promovăm cultura şi dansul de stradă tuturor categoriilor de vârstă. Mă bucur că vom fi parte din acest proiect pentru că vom putea astfel să demonstrăm că indiferent de stilul de muzică, sportivii clubului pot face performance. Îmi place mult acest lucru pentru că este o provocare pentru noi să dansăm pe muzică clasică”, a declarat Alex Svaricek, președinte Club Sportiv „Young Till Death”.
Makcim Fernandez Samodaiev: „În perioada iunie- iulie – august vor fi organizate două turnee. În România vom cânta în opt oraşe: Sibiu, Focşani, Braşov, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Oradea, Timişoara şi Cluj, iar în Norvegia în 6 oraşe. Ambele turnee vor fi făcute cu muzicieni din România şi Norvegia. Se apropie de asemenea perioada în care începem lucrul la înregistrarea podcasturilor, a basmelor româneşti şi norvegiene. Aceste înregistrări vor fi făcute cu artişti de la Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ din Sibiu.”
Latura educativă a proiectului continuă şi ea. Următorul concert educativ din cadrul proiectului va avea loc vineri, 28 aprilie 2023, în Centrul Cultural Şura Mare, cu începere de la ora 10,30. Programul concertului cuprinde lucrări compuse de Johann Sebastian Bach, Reinhold Glière și P. Hindemith în interpretarea artiștilor Rafaela Fernandez Samodaiev (vioară) și Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel).
Proiectul RoWay – NorMania, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Asociaţia Florescu-Fernandez&Friends în parteneriat cu “Eikeset med 4 Strenger” (Norvegia), în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 octombrie 2023. Acesta are o valoare totală de 940.413,90 lei (190.055,55 euro), valoare finanțării nerambursabile fiind de 878.203,90 (177.483,05 euro).
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.