Muzeul ASTRA, destinație pentru educație!

Muzeul ASTRA, destinație pentru educație!

Muzeul ASTRA și-a adjudecat premiul juriului la categoria „Destinații cultural educative”, în cadrul competiției naționale „Destinația anului”.

„Muzeul ASTRA primește ceea ce merită: recunoștință! Anul acesta, Muzeul ASTRA a participat la competiția ‘Destinația anului’ și a primit premiul juriului la categoria ,’Destinații cultural educative’. ‘Destinația anului’ este un proiect de promovare a turismului românesc la nivel național și internațional demarat în anul 2021. Aflată anul acesta la a III-a ediție, competiția s-a dezvoltat de la an la an. Anul acesta, proiectul a avut peste 60 de participanți, 100 de jurați, 9 categorii și peste 300 000 de voturi înregistrate pe platforma on-line”, informează Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al muzeului.

Deschis de 1 Mai

Cei care vor să profite de minivacanța de 1 mai pentru a (re)veni în cel mai mare muzeu etnografic din România, trebuie să știe că, începând de mâine, 29 aprilie, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului trece la programul de vară și va fi deschis zilnic între orele 8.00 și 20.00, iar accesul pe bicicletă este permis în primele și ultimele două ore de program. „Treaba e că la noi se muncește de 1 mai! Unde mai pui că suntem și bucuroși de oaspeți, cum îi șade bine gospodarului! Așa că în minivacanța de 1 mai muncitoresc vă așteptăm la o plimbare prin aerul curat al uliței satului de demult și om vedea ce-o mai fi!”, au mai transmis reprezentanții instituției.

Răspunde