Ansamblul „Ceata Junilor” – promotor al Sibiului și al tradițiilor românești în Cipru

Ansamblul „Ceata Junilor” – promotor al Sibiului și al tradițiilor românești în Cipru

Artiștii ansamblului folcloric „Ceata Junilor” duc tradițiile județului Sibiu în Cipru.

În perioada 14-21 aprilie, ansamblul participă la schimbul intercultural al tinerilor din Sibiu și Cipru. În prima etapă a proiectului, sibienii vor avea prilejul să descopere cultura cipriotă și să aprofundeze valorile europene în cadrul a patru tipuri de evenimente, găzduite de Cipru: ateliere de dans, spectacole folclorice, seri interculturale și un workshop de management cultural. Partenerii ciprioți vor avea parte de incursiuni în cultura română prin intermediul cântecelor și dansurilor, al obiceiurilor specifice județului Sibiu, pe care Ceata Junilor le va prezenta în cadrul proiectului.

„Acest schimb internațional este conceput ca un produs cultural și educațional complex, menit să evidențieze necesitatea dialogului european, sub semnul patrimoniului. Prin complexitatea sa, proiectul își propune să contribuie la promovarea la nivel internațional a Sibiului și să consolideze relațiile tinerilor artiști sibieni cu tineri dintr-un alt stat european”, se arată într-un comunicat al asociației sibiene.

One thought on “Ansamblul „Ceata Junilor” – promotor al Sibiului și al tradițiilor românești în Cipru

  1. Felicitari celor de la „Ceata Junilor” pentru perseverenta lor de a duce traditiile judetului Sibiu in Cipru si promovarea orasului Sibiu! Este minunat sa vedem ca suntem capabili sa ne conectam si sa facem schimburi culturale, in timp ce ne bucuram de fiecare etapa.

Răspunde