Un grup de viitori ingineri din Germania vizitează Sibiul

Un grup de viitori ingineri din Germania vizitează Sibiul

22 de studenți de la Universitatea de Științe Aplicate din Berlin, viitori ingineri și specialiști în științe tehnice, se află zilele acestea într-o vizită de studiu în Sibiu, cu sprijinul Clubului Economic German Transilvania.

Însoțiți de profesorul Christian Böttger și alți doi profesori ai Universității berlineze, tinerii au avut astăzi o întâlnire cu primarul Astrid Fodor, iar în zilele următoare vor vizita mai multe unități de producție germane care își desfășoară activitatea la noi în oraș.

„Îmi face întotdeauna plăcere să primesc astfel de vizite pentru că, pe de o parte, este o oportunitate de a prezenta orașul și am făcut o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă astăzi Sibiul. Pe de altă parte, sunt întotdeauna interesată să aflu perspectiva asupra Sibiului a interlocutorilor nerezidenți, un unghi din care se văd atribute deosebite pe care noi, sibienii, le luăm deja ca uzuale, parte din realitatea cotidiană, dar și ariile de interes pentru cei care ne vizitează orașul”, a explicat edilul-șef.

Răspunde