Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că a finalizat lucrările de reabilitare a căminului studenţesc nr. 7, în urma unei investiţii de peste 10 milioane lei.
Investiţia a presupus reabilitarea, modernizarea, eficientizarea energetică şi dotarea spaţiilor de cazare. Căminul studenţesc este structurat pe patru nivele şi dispune de 179 de locuri de cazare. „O atenţie deosebită a fost acordată spaţiilor de cazare destinate persoanelor cu dizabilităţi, în clădire fiind instalat un lift care să le faciliteze accesul. La ora actuală sunt date în folosinţă un număr de 30 de camere cu unul sau două paturi, urmând ca în perioada următoare să fie finalizată procedura achiziţie şi amenajare cu mobilier a restului de 60 de camere”, informează universitatea într-un comunicat.
Toate camerele au baie proprie, iar studenţii au la dispoziţie trei bucătării complet utilate, două spălătorii dotate cu maşini de spălat şi uscătoare de rufe şi o sală de lectură. Căminul situat pe str. Pedagogilor dispune de conexiune la internet, precum şi de sistem de supraveghere video.
„ULBS este permanent preocupată să ofere studenţilor săi cele mai bune condiţii, atât de cazare, cât şi pentru activitatea academică. Finalizarea acestei noi investiţii constituie o etapă deosebit de importantă în procesul de modernizare a infrastructurii universitare”, a declarat Sorin Radu, rectorul ULBS.