La începutul secolului XX, Sibiul avea aproximativ 29.500 de locuitori și era, din toate privințele, capitala sașilor. Totuși, rolul social, economic și cultural al românilor devenea din ce în ce mai vizibil, deși numărul acestora abia depășea 7.000.
Prima enciclopedie română, tipărită la Sibiu în 1904, ne oferă o incursiune fascinantă în istoria Sibiului. Din motive lesne de înțeles, lucrarea pune un accent deosebit pe importanța elementului etnic românesc.
Pentru a afla cum se vedea Sibiul acum 120 de ani, înaintea apariției unor repere fără de care nu ne putem imagina orașul astăzi – cum ar fi Muzeul Asociațiunii sau Catedrala Mitropolitană, aflată atunci în construcție -, vă invităm să citiți articolul din „Enciclopedia română“, pe care îl redăm în grafia originală:
„Sibiiu, oraș și comitat în Transilvania. Orașul Sibiu (germ. Hermannstadt, magh. Nagyszeben), la 45° 47′ 17″ lat. nord. și 41° 53′ 14″, cu o înălțime medie de 415 m. deasupra nivoului mării, lângă rîul Cibin. Sibiul se compune din cetate, care a fost până în timpul mai nou încungiurată cu ziduri, și din suburbiile (mahalalele) Poarta Cisnădiei, Poarta Turnului, Poarta Ocnei și Poarta Gușteriței. În timpul din urmă s’a întemeiat între suburbiile Poarta Turnului și a Ocnei, pe așa numita livade a lui Konrad, o mahala nouă. Pe teritoriul de 9804 jug. cat. locuiesce (1900) o poporațiune de 29,577 (3500 militari), din care 7106 Rom., 16,141 Germ., 5747 Magh., după confes. 5175 gr-ort, 2246 gr.-cat., 12,353 ev. lut., 6571 rom.-cat., 2109 ref., 874 israel. Ocupațiunea principală a locuitorilor e comerciul și meseriile. Românii din mahalale se ocupau mai înainte cu agricultura, acum au îmbrățișat o bună parte din ei meseriile. Ca și în alte orașe, a decădzut în timpul din urmă și în Sibiu industria mică. Cu oarecare succes se mai susține cismăria, curelăria, pălărieria, croitoria, tâmplăria și lăcătușeria, care produce pentru oraș și împrejurime. În Sibiu sunt și câteva fabrici: de bere, spirt, oțet, săpun, salam, postav, luminări, apă gazoasă, etc. Comerciul e puțin viu, sunt însă prospecte de îndreptare în urma legăturii cu România prin calea ferată Turnu-roșu. În Sibiu întră, afară de linia căii ferate spre România, âncă și liniile dela Făgăraș, Vințul inf. și Copșa mică. Sibiul e centrul cultural-economic al Sașilor și în mai multe direcțiuni și al Românilor din Transilvania. Aceștia au aici 3 biserici gr.-or., între cari catedrala va deveni o podoabă a Sibiului, și 1 gr.-cat., reședința archiepiscopului și mitropolitului gr.-or. din Transilvania și Ungaria, seminar teologic (dispunea 1901 de un fond de 718,357 cor. 46 bani), preparandie, școală civilă de fete, susținută de »Asociațiunea pentru lit. rom. și cultura poporului român«. Românii au întemeiat aici multe societăți și reuniuni culturale și economice, cum sunt »Asociațiunea pentru liter. rom. și cultura poporului român«, »Reuniunea de agricultură a comitatului Sibiiu«, »Reuniunea meseriașilor români«, »Reuniunea de musică«, »Reuniunea de înmormântare«, »Reuniunea de femei«. Între institutele economice e de remarcat »Albina«. Între instituțiunile culturale mai mari se va înșira în curând și un Museu național, ce se ridică sub auspiciile Asociațiunii«. În Sibiu apar gazetele române »Tribuna«, »Telegraful român«, »Foaia Poporului«, apoi revistele »Transilvania«, »Revista economică«, »Femeia și Familia«, foaia umor. »Calicul«. Tipografii rom. sunt două: Tipogr. archidiecesană și a unei societăți pe acții.
Sibiul e reședința unui protopopiat gr.-or., cu 26 parochii și 28,067 suflete și a unui gr.-cat., cu 34 parochii și 18,163 suflete.
Sibiul a devenit nu mult după organisarea coloniștilor Sași centrul cultural și politic al acestora. De aceea și numărul așezămintelor culturale, economice și politice săsesci e mare în Sibiu. Sașii au în Sibiu un liceu clasic și unul real, școală secundară de fete (8 cl.), orfelinat de băieți, asil pentru infirmi, museul numit al lui Bruckenthal, compus din o pinacotecă, bibliotecă mare și o frumoasă colecțiune de manuscipte, și una de anticități și monete. În museul »Societății pentru sciințele naturale« e o bogată colecțiune de animale, plante și minerale, un mic museu etnografic. În casele primăriei e o colecțiune de arme din trecut. Sibiul e reședința superintendentului (episcopului) săsesc, a consistorului și a multor reuniuni săsesci, multe din ele cu ramificațiuni pe întreg teritoriul locuit de Sași, cum sunt »Reuniunea carpatină«, »Societatea pentru sciințele naturale«, »Societatea pentru cunoascerea țerii«, »Reuniunea de agricultură«, »Reuniunea femeilor«, etc. »Universitatea săsească«, acum o instituțiune cultural-economică, își ține adunările sale în Sibiu.
Afară de instituțiunile naționale române și săsesci se mai află în Sibiu un liceu de stat, școală civilă de stat pentru fete, 2 școale de fete rom.-cat., în cele două mănăstiri de maice, preparandie de fete rom.-cat., tribunal, orfelinat rom.-cat., casă de alienați, 1 spital civil și 1 militar, școală militară pentru oficieri de infanterie; Sibiul e reședința comandantului corpului XII de armată.
Între edificii se remarcă biserica luterană, o clădire monumentală, care a început a se zidi în secl. XIV. Într’un despărțemânt al ei se află morminte de ale fruntașilor sași și unul al voevodului Mihnea. Sibiul e un oraș frumos, curat, având în el și în împrejurime frumoase locuri de preumblare. Plăcerile, ce le oferă, fac de mai ales în timpul din urmă e visitat vara de mulți excursioniști din România.
Istoricul. Data întemeierii orașului e necunoscută. Tradiția spune, că una din coloniile săsesci, condusă de un Hermann din Nürnberg, a întemeiat aici un sat în jurul unui castel, numit Cibinsburg. Dela conducător și-a primit comuna numele de Hermannsdorf, mai târziu Hermannstadt. Sibiul a fost întărit cu ziduri. Din 1703-91 și din 1849-65 a fost capitala Transilvaniei. Începuturile coloniei române nu sunt cunoscute. Așezarea lor nici n’a fost permisă în orașul propriu zis, ci numai în mahalale, de unde âncă erau de multe ori, până la Iosif II, alungați. În oraș era una din așa numitele companii comerciale grecesci, compusă mai ales din Români macedoneni.“
În paginile enciclopediei se găsesc și câteva imagini din Sibiu, reprezentând biserica evanghelică din Piața Huet, bastionul Haller, Turnul Pulberăriei și Turnul Archebuzierilor.
Lucrarea oferă informații cu caracter geografic și despre comitatul Sibiu – format pe atunci din districtele: Sibiu, Sebeș, Miercurea, Săliște, Cisnădie și Nocrich – unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920. Comitatul avea o suprafață de 3,619 km pătrați, iar românii erau populația majoritară.
„Comitatul Sibiiu cu un teritoriu de 625,489 jug. cat. și 166,188 loc. (108,413 Rom., 47,678 Germ. Și 8084 Magh.) se mărginesce la sud cu România, la vest cu cott. Hunedoara, la nord cu cott. Alba infer. și Târnava mare, la est Târnava mare și Făgăraș. Suprafața în partea sudică e muntoasă, munții Cibinului cu vîrfurile mai însemnate Cindrel (2248 m.), Frumoasa, Vîrful mare, Piatra albă, Bătrâna, Steflesci, Prejbea, apoi o parte din munții Făgărașului cu vîrful Surul (2288 m.). Jumătatea nordică e deluroasă, cu numeroase văi roditoare și șesul Cibinului. Rîul cel mai mare e Oltul, care părăsesce comitatul și țeara prin pasul Turnului roșu. În Olt se varsă Cibinul cu Hârtibaciul și Rîu-Sadului. Rîul Sebeșului, care isvoresce din munții Sebeșului, se varsă în Mureș. În munții Cibinului se află câteva iezere. Solul e roditor, munții oferă pășuni bogate, iar pădurile lemne de foc și construcții. În privința administrativă cott. e împărțit în cercurile Sebeș, Mercurea, Săliște, Sibiiu, Cisnădie și Nocrichiu“, consemnează „Enciclopedia română“.
„Enciclopedia română – publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru literatură română şi cultura poporului român“ a fost prima enciclopedie românească, publicată la Editura şi tipografia lui Wilhelm Krafft din Sibiu, în trei volume, între anii 1898 și 1904. Opera coordonată de publicistul bănăţean Cornel Diaconovici, sub egida ASTRA, numără în total 37.662 de articole realizate de peste 200 de colaboratori voluntari, între care 25 de membri ai Academiei Române.
Printre autori se numără și un număr important de personalități din Sibiu: președintele de atunci al Asociațiunii, judele regal Iosif Sterca Șuluțiu (istorie, vânat, istoria Transilvaniei), dr. Ilie Beu (medicină), profesorul dr. Vasile Bologa (literatura română), funcționarul de bancă Emil Borcia (asigurări), preotul militar Ioan Broju (istorie bisericească), directorul de bancă Partenie Cosma (presa românească, istorie bisericească), asesorul consistorial dr. Miron I. Cristea (istorie bisericească), profesorul George Dima (muzică), preotul Gavril Hango (liturgică), avocatul dr. Liviu Lemenyi (ştiinţe politice, jurisprudenţă), învăţătorul Ilie Moga (istorie biblică), publicistul Silvestru Moldovan (geografie), funcţionarul de bancă Iulian Popescu (finanţe), profesorul Ioan Popovici (geografie), arhimandritul şi vicarul arhieresc dr. Ilarion Puşcariu (istoria Bisericii Ortodoxe), protosinghelul dr. Remus Roşca (istorie bisericească), secretarul mitropolitan L. Simionescu (Asociaţiunea transilvană), profesorul seminarist dr. Petru Şpan (biserica greco-ortodoxă), profesorul seminarist dr. Ioan Stroia (filosofie), inginerul On. Tilea (comasări), protopopul Nicolae Togan (teologie, istorie, geografie), profesoara Eugenia Trif (economia de casă), funcționarul de bancă Ioan Vătăşan (finanţe), asesorul consistorial Mateiu Voilean (Africa) și profesorul Oskar Wittstock (saşii).
„După modelul marilor enciclopedii europene anterioare, monumentala lucrare ilustrează dimensiunile tezaurului cultural românesc, dar și universal. Idealul Enciclopediei lui Diaconovici era acela de a contribui la consolidarea conștiinței românești, în timp ce, în plan concret, Enciclopedia oferea publicului cititor românesc o reflectare fidelă a realităților din toate spațiile locuite de români și, tot ea, îi împrospăta memoria publicului cititor cu ultimele progrese din știința și cultura universală. ASTRA a lansat public un apel în revista Transilvania și în alte foi periodice românești, solicitând sprijinul pentru proiect, iar Ioan Micu Moldovan (1833-1915), președintele de atunci (1894-1901) al ASTREI, a tipărit în revista Transilvania articolul său „Creștere și cultură”, în care a precizat scopul enciclopediei, rolul și importanţa ei naţională pentru români. La acest Apel au răspuns oameni de știinţă și cultură din toate provinciile românești, dintre care peste 200 din ţară și de peste hotare s-au angajat să colaboreze, fără remuneraţie, și ca atare, au fost elaborate și prezentate, în final, peste 60.000 de titluri de articole, dintre care, în urma unei selecţii riguroase, au fost luate în considerare 37.622 de texte. Cum era de așteptat, autorii au folosit ca sursă de inspirație, în primul rând, bibliotecile personale, pe atunci extrem de bogate (de exemplu, cea a lui Diaconovici număra peste 5.000 de opere) și bibliotecile publice, mai ales Biblioteca ASTREI, cu mii de volume, dar și marile biblioteci din București, Iași, Galaţi, Craiova etc., precum și din Paris și Sankt-Petersburg“, explică reprezentanții Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.