Răzvan Pop aduce în discuție un subiect disputat și foarte puțin cunoscut al istoriei Sibiului. În colaborare cu dr. Claudiu Munteanu, cercetător al Muzeului Național Brukenthal, istoricul sibian a acreditat ideea existenței unul canal navigabil și chiar al unui port la Sibiu, amenajat de habsburgi la începutul secolului al XVIII-lea, cu mult înainte ca Bega să devină navigabilă.
Aceasta ar reprezenta o altă premieră cu care se pot mândri sibienii: cea mai veche lucrare hidrotehnică de pe actualul teritoriu al României.
Cum a început totul?
„Venirea habsburgilor în Transilvania a însemnat inclusiv demararea unor lucrări pentru construcţia unor elemente de apărare în scopul asigurării posesiei acestei provincii, atât împotriva atacurilor exterioare, cât şi împotriva elementelor recalcitrante din interior, iar capitala Hermannstadt nu putea fi ocolită de această tendință. În acest sens, generalul Rabutin, comandantul general al armatelor imperiale din Transilvania, a avut ideea construirii unei citadele în imediata apropiere a cetăţii. Pentru realizarea proiectului a fost angajat inginerul imperial Mirando Visconti care, împreună cu Johann Conrad Predtscheiner și Stefan Welzer, a cartografiat cetatea și împrejurimile acesteia. Planul a fost prezentat de generalul Rabutin împăratului Leopold I la data de 2 aprilie 1702, în cadrul Consiliului de război aulic. Acesta l-a aprobat pe 27 aprilie 1702. Acest plan prevedea construcția unei citadele de tip Vauban, în cinci colțuri, pe terenul din fața Porții Cisnădiei, în partea de sud-vest a cetății. Construcția urma să fie realizată într-o perioadă de 3 ani, de 3.000 de muncitori proveniți din toate comitatele și scaunele Transilvaniei. Costul estimat al construcției era de 450.000 de galbeni. În urma realizării ansamblului defensiv, orașul ar fi beneficiat de cea mai puternică fortăreață transilvană, citadela cu cinci colțuri urmând să se întindă pe toată suprafața de teren dintre zidul cetății medievale și Parcul Arinilor de mai târziu. Lipsa banilor și răscoala curuților sunt cauzele care au dus la întreruperea lucrărilor în anul 1703”, explică Răzvan Pop și Claudiu Munteanu în articolul „Portul orașului Hermannstadt (Sibiu) din anul 1703”.
Pentru aducerea materialelor de construcție, inginerii austrieci au propus amenajarea unui canal navigabil. „Pe hărți apare ca: ‘Porto des Canals von Gurareu, auf welchen von Steinbruch daselbst die Materialien zugefuhret worden Seynd’. Reprezentarea arată că acest port se conecta cu un canal spre sud-vest, denumit pe plan ‘Canal von Gurareu’, deci era vorba despre un canal care ducea până în localitatea Gura Râului”, adaugă specialiștii.
Traseul canalului
Lucrările au început în februarie 1703, după achiziționarea a 60 de cai cu harnașamente, cu 30 de căruțe, 2.500 de guldeni fiind alocați pentru construirea unui număr de 30 de bărci.
Potrivit istoricului Ludwig Reissenburger, acest canal era alimentat de râul Cibin și se desprindea la aproximativ 1 km deasupra localității Gura Râului, trecea aproape prin mijlocul satului, unde avea două extensii, apoi continua pe o lungime de 13 km, peste câmpii mlăștinoase, de-a lungul promontoriilor, trece pe lângă dealul Măgurii și la nord de Poplaca, pe lângă pădurea din Turnișor denumită Kirchenwaldchen, după care se termina în partea de vest a povârnișului platoului într-o amenajare portuarã în zona Laberschenwiese. Aici, apa se aduna într-un bazin mai mare, unde plutele își găseau locul de acostare, iar de aici curgea apa prin două canale spre Mühlbach.
Răzvan Pop, istoric: Nu cunoaștem între ce puncte a măsurat Ludwig Reissenburger distanța de 7190 de stânjeni vienezi, având în vedere că nu a descoperit efectiv portul. Cel mai probabil, acesta a urmat traseul canalului încă vizibil la nord-est de Gura Râului și până în apropierea actualului cartier Ștrand. Deci considerăm distanța de 13,5 kilometri drept o lungime minimă a canalului dintre Sibiu și Gura Râului.
Iuliana Fabritius-Dancu susține că portul se afla în „Livada Măcelarilor”, la panta apuseană a platoului sibian, unde se descărcau de pe bărci pietre, nisip și pietriș din Cibin sau varul adus din Poplaca, toate acestea erau transportate pe actuala stradă Voltaire și pe Șoseaua Alba Iulia (fosta stradă Dealul Morii), în timp ce bărcile golite erau trase de cai în amonte.
Primul de pe aceste meleaguri
„La Sibiu, la începutul secolului al XVIII-lea, a fost proiectat şi construit un circuit hidrotehnic complex, unic în interiorul arcului carpatic în stadiul actual al cercetărilor. Această construcţie este cu atât mai importantă cu cât a fost realizată cu mai mult de două decenii înainte începerea lucrărilor de canalizare şi navigabilizare a cursului Begăi, lucrare socotită a fi fost prima lucrare hidrotehnică modernă de pe teritoriul actual al României.
S-au folosit de pârul Muhlbach, care curgea în zona străzilor Morilor-Filosofilor-Alba Iulia-Arghezi-Cârlova. Restul amenajărilor necesare canalului și portului considerăm, în urma analizei hărților, că, astăzi, cuprind zone din străzile cartierului Ştrand, făcând joncţiunea cu o parte a canalului rămasă și astăzi vizibilă la baza cartierului Tilişca. Întreg complexul avea în structura sa canalul, un bazin principal, un bazin secundar și alte canale secundare. Cele două bazine erau legate printr-un canal cu două braţe care formau un unghi drept. Rolul acestei forme era, probabil, acela de a diminua viteza apei, astfel încât să nu creeze probleme bărcilor venite din sens opus curentului, tractate de atelajele de cai în timpul operaţiunilor de tragere la edec. Bazinul principal avea o formă trapezoidală, cu braţele inegale. Forma acestuia nu a fost, evident, aleasă întâmplător, fiind determinată de traficul estimat, ca şi de relativa poziţionare faţă de căile de acces spre citadelă. Canalul principal avea o lungime de aproximativ 13,5 kilometri. Acesta mai era vizibil pe cele două hărţi iosefine din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Canalul mai este vizibil pe o hartă militară din 1863. Pe aceasta apare sub denumirea Alter Canal.
Descărcarea avea loc în bazinul secundar pe laturile de pe partea stângă, bărcile descărcate fiind trase la edec pe partea dreaptă, pe braţul în unghi drept până în bazinul principal; În bazinul principal, bărcile golite alcătuiau convoaie de câte 10 bărci. Se aştepta până se forma un număr de 10 pentru alcătuirea unui convoi. Convoaiele erau apoi trase la edec din bazinul mare pe canal până la Gura Râului. Aici fiecare barcă era încărcată cu piatră şi apoi era adusă singură în aval pe canal, pe acelaşi traseu. În momentul în care ultima dintre cele 10 bărci de transport care alcătuiau un convoi cobora în aval, un alt convoi format tot din 10 bărci goale pornea din bazinul principal. În răstimpul în care aceste 10 bărci urmau să fie încărcate, celelalte 10 ar fi fost descărcate în bazinul secundar”, explică Răzvan Pop.