Centrul EUROPE DIRECT Regiunea Centru pregătește acțiuni care vor implica mii de cetățeni în designul dezvoltării celor șase județe ale Regiunii Centru, printre care se numără și Sibiul. Activitățile vor avea în centrul atenției Anul European al Competențelor, fiind propuse în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și susținute de Comisia Europeană.
Concursuri, drumeții, instruiri și multe activități interactive sunt prevăzute de EUROPE DIRECT Regiunea Centru cu accent pe învățare, pe impulsionarea cetățenilor și întreprinderilor să se implice în comunitate, contribuind la tranziția verde și la cea digitală, să dea dovadă de inventivitate și competitivitate.
Pregătire pentru viitor
”În calitate de structură gazdă, atât prin programul de finanțare nerambursabilă pe care-l coordonăm la nivel de regiune, Programul «Regiunea Centru» 2021-2027, cât și prin acțiunile pe care le propunem prin Europe Direct Regiunea Centru sau prin celelalte proiecte în care ne implicăm, ne concentrăm activitatea pe tranziția verde și digitală, pe protecția mediului, pe implicarea tinerilor, pe colaborarea cu cât mai mulți actori regionali relevanți, cu obiectivul de a genera noi oportunități de dezvoltare pentru cetățeni și pentru economia regională. În materie de proiecte pe care le finanțăm, vorbim de peste 1,4 miliarde de euro fonduri nerambursabile pe care le vom investi în dezvoltarea regiunii și crearea de noi locuri de muncă, aspect completat de proiectele prin care urmărim îmbunătățirea competențelor relevante ale actorilor regionali. Sperăm ca toate aceste acțiuni le vor permite oamenilor să facă față cu succes schimbărilor de pe piața forței de muncă. Dacă oamenii vor dobândi competențele cerute de piață, putem crea o societate care se implică pentru a contribui la redresarea economică echitabilă și justă din punct de vedere social, dar și la o creștere durabilă prin inovare și competitivitate a întreprinderilor. Până la urmă, toate acestea trebuie să asigure confort, siguranță și sănătate mai bună pentru fiecare dintre cei peste 2 milioane de locuitori din regiunea noastră”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Sport, gastronomie, dezvoltare personală și ecologie
Crosul Europei se va desfășura fizic în cel puțin 12 orașe din Regiunea Centru, cu scopul de a sublinia susținerea europeană pentru un stil de viață sănătos, un mediu mai curat, încredere în viitor.
„Pentru a celebra Ziua Europei vom desfășura o activitate de cooperare transfrontalieră cu reprezentanți din mai multe state membre ce se focalizează pe comunicarea diversității europene prin experiențe culinare. Rețetele tradiționale, ingredientele și etapele de preparare vor fi transmise unor echipe de elevi de la liceu se profil din regiune, care le vor prepara, conform instrucțiunilor, iar apoi, în 10 mai, vor fi prezentate, degustate, jurizate în cadrul unui eveniment «Europa în farfurie», unde echipele care au pregătit cele mai bune preparate fiind recompensate. În privința informării referitoare la programul Next GenerationEU, vom participa alături de structura gazdă la activități de informare și se vor redistribui informațiile privind apelurile de finanțare existente pentru infrastructură, pentru mediul privat, vom promova oportunitățile de finanțare pentru tineri, dar și programele sau evenimentele dedicate cetățenilor aflați în căutarea unui loc de muncă.
Într-un parteneriat extins între centrele ED România «Traseul Solidarității pe Drumul care UneștE – Via Transilvanica» vom derula un concurs «eco-conștient» dedicat elevilor, pentru crearea unor obiecte reprezentative pe un așa numit Traseu al Solidarității, care apoi vor fi prezentate în cadrul unei drumeții pe Via Transilvanica. În colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene din cele șase județe din Regiune, se va organiza un training pentru cadrele didactice privind sursele de informare, programele pentru tineri sau modul în care se poate scrie o cerere Erasmus. Activitatea va fi demarată prin înscrierea cadrelor didactice ce vor să participe, din cele 6 județe, și cu sprijinul reprezentanților Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Vom continua activitatea «Friendship challenge» și promovarea materialului educațional al UE, prezentarea de soluții aplicate de protecție a mediului sau informații utile în dezvoltarea personală a fiecăruia, organizată în 2022 în parteneriat cu Asociația ”Emanoil», urmând a fi implicați și provocați elevii din cel puțin 12 licee din cele șase județe din Regiunea Centru”, se arată într-un comunicat de presă remis de ADR Centru.
În prezent, peste trei sferturi dintre întreprinderile din UE raportează dificultăți în găsirea de lucrători cu competențele necesare, iar cele mai recente cifre furnizate de Eurostat sugerează că doar 37 % dintre adulți urmează cursuri de formare în mod regulat. Datele europene arată că 4 din 10 adulți și una din trei persoane care lucrează în Europa nu dispun de competențe digitale de bază. În plus, încă din 2021, existau deficite de personal pentru 28 de ocupații, de la construcții și asistență medicală până la inginerie și IT, ceea ce demonstrează o cerere tot mai mare atât de lucrători cu înaltă calificare, cât și de lucrători mai puțini calificați. Există, de asemenea, o reprezentare scăzută a femeilor în profesiile și studiile din domeniul tehnologiei, doar 1 din 6 specialiști IT și 1 din 3 absolvenți fiind femei.