Data de 6 martie 1945 este considerată o etapă importantă în instaurarea regimului comunist din România.
Deși prin legea nr. 187 din 23 martie 1945, privind înfăptuirea reformei agrare, s-a dorit atragerea țărănimii spre noul regim, odată cu debutul colectivizării, în 1949, s-a trecut la transformarea radicală a satului românesc, scoaterea din matricea tradițională, dezlipirea țăranului de propriul pământ.
Printre altele și desființarea în 1950 a Muzeului Asociațiunii, înființat în 1905 la Sibiu, făcea parte din „resetarea” societății și a statului de atunci. După moartea lui Stalin, lucrurile au început timid să se ducă spre o direcție cât de cât normală în domeniul culturii. Puținele obiecte ce s-au salvat din Muzeul Asociațiunii și au fost transferate Muzeului Brukenthal au început a fi valorificate la scurt timp, prin expoziții, aceasta înainte de înființarea secției de artă populară (strămoșul Muzeului Tehnicii Populare) din cadrul Muzeului Brukenthal, în 1956. Astfel, este organizată, în anul 1955, de către specialiștii muzeului o „expoziție de artă populară”, expoziţie temporară itinerantă, în staţiunea balneară Bazna. Muzeul ASTRA deține în actualul său patrimoniu câteva fotografii cu această expoziție. Într-una din ele se observă portretele „marilor” zilei: la stânga, Gheorghe Gheorghiu-Dej, președintele Consiliului de Miniștri (adică prim-ministru) până în octombrie 1955, la sfârșitul anului preluând funcția de prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, iar la dreapta este Petru Groza, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcția a deținut-o între 1952-1958), adică șeful statului teoretic, deși funcția nu conferea puterea reală, aceasta fiind deținută de către Gheorghiu-Dej.
Pentru a fi aprobate, astfel de expoziții sau de acțiuni culturale trebuiau pavoazate cu portretele „tovarășilor”, chiar dacă scopul expoziției era unul nobil pentru acele vremuri tulburi, anume menținerea și promovarea identității și promovarea patrimoniului etnografic.
Adrian Alexe, muzeograf Muzeul ASTRA