Baia Populară Sibiu este nominalizată din nou la Premiile SPA România, o competiție organizată de platforma specializată desprespa.ro.
Anul acesta Baia Populară va concura la categoriile: Best DAY SPA în clădire istorică, Best SPA Experience și Best SPA Picture.
Dacă la celelalte categorii juriul este cel care decide, pentru categoria Best SPA Experience se va ține cont de evaluarea publicului. De aceea, Baia Populară are nevoie de susținerea sibienilor. Puteți vota până în 15 martie, ora 18.00, pe următorul link: https://desprespa.ro/baia-populara-sibiu/, lăsând o evaluare.
Anul trecut, Baia Populară a câștigat alte două distincții onorante pentru investiția valoroasă realizată de Primăria Sibiu în reabilitarea și modernizarea acestui obiectiv și pentru calitatea serviciilor SPA oferite: “Cea mai valoroasă investiție în domeniul SPA (balnear/wellness)” – obținut în cadrul Galei Congresului Turismului Balnear și de Wellness al României – și ”Best Traditional SPA”, obținut la Gala Termalia, cel mai prestigios eveniment al industriei wellbeing din România, bucurându-se de recunoaștere mondială, sub înaltul patronaj al World Spa Organization.