Prin atelierele de creație organizate săptămânal, Teatrul „Gong” continuă să propună activități practice pentru copii, care să le stimuleze imaginația și să le dezvolte abilitățile de a combina materiale și texturi diverse.
Miercuri, 8 februarie, ora 18.00, Claudia Benchea le propune micilor artiști să creeze împreună figurine în formă de îngeraș. Piticii pricepuți vor realiza o figurină simpatică din materiale precum pânză, dantelă, sfori și ațe în diferite modele. O creație ce îmbină tehnici de lipire și tăiere, decupare și legare, pentru a obține un produs unic.
Evenimentul se va desfășura în Sala Studio, durează 60 de minute și este recomandat pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Biletele de participare costă 14 lei.
Activitățile practice din cadrul atelierului de creație „Piticii pricepuți” contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de integrare a unei bucăți de material într-un anumit context, cum ar fi crearea de păpuși, felicitări, obiecte vestimentare sau decoruri din lumea teatrală. Astfel de îndeletniciri stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori sau de a alege și adapta materiale prin tăiere, lipire sau pliere în vederea atingerii scopului creativ. Interacțiunea într-un colectiv prietenos va întregi cu siguranță entuziasmul celor mici pentru creații artistice.