Arhitectura iubirii. De la frumusețea naturii, la măiestria omului

Arhitectura iubirii. De la frumusețea naturii, la măiestria omului

În perioada 18-24 februarie, Muzeul ASTRA marchează două momente importante pentru cultura română: Ziua Brâncuși (19 februarie) și Dragobetele, sărbătoarea iubirii din calendarul țăranului român.

„Pentru a sărbători 147 de ani de la nașterea sculptorului român, care a înțeles ca nimeni altul modul în care meșterii de la sate alegeau și transformau lemnul, am pregătit o incursiune în lumea satului din zona Gorj, așa cum este el reprezentat în Muzeul ASTRA. În aceste gospodării se observă cum frumusețea naturală a lemnului primea valențe utilitare, dar și artistice. Propunem publicului să asiste la un atelier demonstrativ al meșterului Ciprian Avram, în care astfel de stâlpi sunt decorați în mod tradițional. Apoi, pentru a-și exersa creativitatea și dexteritatea, vizitatorii de toate vârstele pot lucra mici opere de artă inspirate de opera lui Brâncuși, sub îndrumarea meșterului Andrei Buda. Acesta îi învață cum se prelucrează creativ lemnul și cum se alege dalta corectă. Totodată, cei mai mici vizitatori pot imprima simboluri pe hârtie. Continuăm activitatea inspirată de Constantin Brâncuși până în data de 24 februarie, de Dragobete, mergând pe firul roșu al iubirii. Invităm cuplurile de îndrăgostiți, dar și îndrăgostiții de natură și de frumos, să parcurgă traseul gospodăriilor gorjene din Muzeul în aer liber și să descopere obiceiuri de Dragobete și piese de puzzle, care compun o imagine inspirată de sculptorul român, pe care o iau amintire acasă. Activitatea se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, iar în data de 24 februarie, cei care descoperă lucrarea primesc la final un bilet cu acces gratuit în Muzeul ASTRA”, anunță Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al instituției.
Atelierul creativ de sculptură în lemn inspirată de opera lui Constantin Brâncuși și imprimare cu cerneală a unor simboluri tradiționale, susținut de meșterul Andrei Buda, și cel de sculptură a unui stâlp tradițional gorjean, realizat de Ciprian Avram, se vor desfășura în zilele de 18 și 19 februarie, în Pavilionul Muzeal Multicultural de la intrarea în Muzeul ASTRA.
Din 18 până în 24 februarie, în Muzeul în aer liber sunteți provocați să parcurgeți traseul „Arhitectura iubirii”. Pliantul pe care turiștii îl vor primi la intrarea în muzeu conține indicații despre traseul de tip treasure hunt la gospodăriile gorjene, unde participanții găsesc fragmente de puzzle, care la final compun un colaj inspirat de opera lui Brâncuși. Traseul va fi marcat pe harta muzeului, în aplicația mobilă și pe pliant. Cei care completează puzzle-ul și îl aduc la front-desk în 24 februarie vor avea parte de o intrare gratuită în Muzeul ASTRA.

Răspunde