„Taximetriști” – proiecție specială la Sibiu, în prezența echipei filmului

„Taximetriști” – proiecție specială la Sibiu, în prezența echipei filmului

Regizorul Bogdan Theodor Olteanu, alături de actorii Alex Ion și Victoria Raileanu, vor participa la proiecția specială din Sibiu a filmului „Taximetriști”.

Evenimentul va avea loc pe 21 ianuarie, de la 18:30, la Cineplexx, în Shopping City Sibiu.

Cel mai recent film regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Adrian Nicolae, la fel ca piesa de teatru cu același nume – invită publicul alături de personaje savuroase, într-o poveste plină de umor și suspans. Comedia îi are ca protagoniști pe Alexandru Ion și Rolando Matsangos în rolurile lui Lică și Liviu, doi taximetriști care trec, într-o noapte, printr-o serie de întâmplări care le dau viețile peste cap.

Afișul filmului, realizat de Glitch, îi prezintă pe Alexandru Ion și Rolando Matsangos – taximetriștii Lică și Liviu – alături de Victoria Raileanu, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Cosmin Nedelcu („Micutzu”), Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu și Carol Ionescu – o parte din actorii care joacă rolurile unor clienți cu care protagoniștii au de-a face în cursele lor prin București. Din distribuție mai fac parte: Maria Popistașu, Mădălina Stoica, Alex Mircioi, Ramona Niculae, Ștefania Cîrcu, Emma Mateciuc, Adrian Ban, Adi Bulboacă, Adrian Nicolae. Rapperul Spike are o apariție specială și semnează, de asemenea, muzica originală de pe coloana sonoră.

Lică – taximetristul „știe-tot” – și Liviu – taximetristul „tace mult” – sunt prieteni buni, deși sunt complet diferiți, iar viziunile lor despre lume și viață nu se prea întâlnesc decât la shaormerie. Dar amândoi împărtășesc frustrarea de-a face o meserie care speră să le asigure un trai decent și poate niște economii până găsesc altceva mai bun. Pentru Lică primează banii, pentru Liviu mulțumirea sufletească. Asta până încep să se gândească fiecare mai mult la ce au, ce sunt și ce pot face cu viețile lor. Pentru ei, o tură de noapte prin București e o adevărată aventură în care întâlnesc oameni de toate felurile – de la tineri petrecăreți și corporatiști, la vedete, DJ sau chiar interlopi.

„Carosabilul este probabil spațiul cel mai violent din București. Oameni din toate clasele sociale își pun la bătaie cea mai rea versiune a lor, se amenință, se jignesc, se scuipă, se bat. Iar taximetriștii sunt chiar în epicentrul acestui cataclism, cei mai huliți și mai disprețuiți dintre șoferi. Cum să nu faci un film despre ei?” declară Bogdan Theodor Olteanu, regizor și co-scenarist.

„Obiectivul nostru a fost să inventăm o poveste „adevărată” despre cât de proști, de vulnerabili și de minunați sunt oamenii, despre cât de mult vorbesc și cât de puțin fac. Dar ne-am dat seama că nu ne pricepem și am scris o comedie cu taximetriști”, completează Adrian Nicolae, co-scenarist și actor.

„Lică e genul ăla de personaj pe care întâi îl urăști și apoi îl iubești. Pentru că dincolo de limbaj și orizonturi culturale atinge o coardă duioasă, care povestește frumos despre fibra umană și inconsecvențele ei. Și na, are sabie, a fost în galerie la Steaua, își iubește mama, ce mai, ceva complex”, spune Alexandru Ion despre personajul interpretat în „Taximetriști”.

„Liviu e un om cu foarte multe calități și un singur mare defect: e cam neatent. Cu nevoile celorlalți. În mod special cu nevoile celor apropiati. Dar asta pentru că e un pic egoist. Și imatur. În rest e ok”, declară Rolando Matsangos.

Răspunde