Speranțe pentru Veterani

Speranțe pentru Veterani

Municipalitatea pregătește achiziția execuției lucrărilor pentru viabilizarea cartierului Veterani.

“Înaintăm și cu proiectul de viabilizare a cartierului Veterani. Până în prezent am realizat studiul de fezabilitate pentru întreaga zonă și a fost extinsă rețeaua de gaz în cartier, printr-un contract în parteneriat cu operatorul acestei rețele – Del Gaz Grid, un proiect pentru care Primăria a asigurat peste 80% din finanțare. Lucrările de viabilizare propriu-zise vor fi executate etapizat și începem cu zona în care sunt construite cele mai multe locuințe. Pentru aceasta am realizat proiectul tehnic, iar acum, în baza acestuia, inițiez două proiecte de hotărâre pentru aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici în vederea realizării rețelelor de apă și canalizare și respectiv pentru modernizarea drumurilor și a iluminatului public”, anunță Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Unul dintre proiectele incluse pe ordinea de zi a Consiliului Local se referă la aprobarea indicatorilor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare și realizarea branșamentelor spre proprietăți, în zona cuprinsă între străzile General Gheorghe Mărdărescu – Căpitan Gheorghe Ignat – General Grigore Baștan – General Nicolae Dăscălescu – Dimitrie Cunțan – Nicolae Branga. Proiectul în valoare de 4 milioane de lei a fost depus de Primărie în cadrul PNRR – componenta 1 – Managementul Apei, pentru obținerea finanțării europene nerambursabile.

Al doilea proiect se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea străzilor, a canalizării pluviale, a iluminatului public și a cablajului metropolitan în perimetrul cuprins între străzile General Gheorghe Mărdărescu – Căpitan Gheorghe Ignat – General Grigore Baștan – General Nicolae Dăscălescu – Dimitrie Cunțan – Nicolae Branga. Valoarea estimată a investiției este de 21,23 de milioane lei și include amenajarea a 2,5 km de drum, a trotuarelor, a 630 de metri de pistă pentru biciclete, a unor zone verzi în suprafață de aproximativ 3.390 mp și amenajarea rețelei de canalizare pluvială. De asemenea, se va crea rețeaua de iluminat public prin instalarea a 150 de stâlpi de iluminat stradal, corpurile de iluminat fiind prevăzute cu LED, pentru eficiență energetică. Peste 4 km de tubulaturi vor fi amplasate în pământ pentru rețeaua de cablaj metropolitan.

Următorul pas este demararea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Răspunde