Muzee sibiene deschise în regim gratuit în 2023

Muzee sibiene deschise în regim gratuit în 2023

Palatul Brukenthal, Casa Albastră, Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Cinegetic „August von Spiess” şi Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” din cadrul Muzeul Naţional Brukenthal vor fi deschise gratuit pentru public 17 zile în anul 2023.

„Împreună cu echipa managerială am hotărât ca în anul 2023 să instituim câteva zile pentru acces gratuit la Muzeul Naţional Brukenthal. Dacă până anii trecuţi, în general, accesul gratuit era oferit doar la Palatul Brukenthal, în anul 2023, conform calendarului aprobat de Consiliul de Administraţie, vom avea, pe rând, muzee deschise în regim gratuit. Sunt zile în care accesul este gratuit pentru toţi vizitatorii. Pe lângă aceste 5 zile din decursul anului, trebuie să menţionăm faptul că la Muzeul Naţional Brukenthal, în acest an, am instituit ‘Joia seniorilor’, programul adresându-se pensionarilor. În plus, conform deciziei Ministerului Culturii, în perioada vacanţelor, copiii au gratuitate”, a declarat managerul interimar Alexandru Chituță.

Calendarul zilelor cu acces gratuit pentru public în anul 2023

  • Sâmbătă, 25 februarie – data oficială a deschiderii muzeului: acces gratuit în Palatul Brukenthal şi Casa Albastră (Galeria de Artă Românească şi Sala Multimedia: expoziţia „Marele Furt din Muzeul Brukenthal, 1968”) – Piaţa Mare, nr. 4-5
  • Miercuri, 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii: acces gratuit pentru doamne şi domnişoare la Muzeul de Artă Contemporană (expoziţii temporare şi depozitul vizitabil) – str. Tribunei, nr. 6
  • Joi, 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului: acces gratuit pentru copii, părinţi şi bunici la Muzeul de Istorie Naturală, str. Cetăţii, nr. 1
  • Vineri, 13 octombrie – Ziua Mondială a Reducerii Riscului la Dezastre: acces gratuit la Muzeul Cinegetic – str. Şcoala de Înot, nr. 4
  • Vineri, 1 decembrie – Ziua Naţională a României, acces gratuit la Muzeul de Istorie – str. Mitropoliei, nr. 2

Răspunde