Dirijorul Grigor Palikarov: „Sibiul este un oraș superb!”

Dirijorul Grigor Palikarov: „Sibiul este un oraș superb!”

Dirijorul bulgar Grigor Palikarov conduce primul concert simfonic din 2023 al Filarmonicii de Stat Sibiu.

„Sunt foarte încântat să mă aflu pentru prima dată la Sibiu, care este un oraș superb, dar asta știți deja! Orchestra pe care o dirijez acum este foarte bună, avem repetiții minunate împreună și pregătim pentru dumneavoastră un concert foarte frumos, primul din acest an, care are un program foarte interesant, cu multe și variate lucrări. În principal, sunt dansuri dintr-un mare număr de țări europene – inclusiv Bulgaria, pentru că, atunci când am fost invitat aici, a trebuit să schimbăm două lucrări și eu am propus una bulgărească, iar asta va fi foarte interesant pentru dumneavoastră, deoarece are un ritm neregulat. Dar, desigur, există și compoziții românești, italienești și multe altele. Îl avem ca solist pe un violoncelist extraordinar, pe care deja îl cunoașteți: Ștefan Cazacu. Sunt încântat să lucrez cu el. Ștefan Cazacu va interpreta două lucrări scurte, dar foarte frumoase, de Antonín Dvorák și Richard Strauss. Aș vrea să vă invit la concert, pe 12 ianuarie, ora 19.00. Vă rog să veniți! Va fi un program foarte interesant, cu multe surprize pentru dumneavoastră”, a transmis muzicianul publicului sibian.

Biletele pentru concertul de mâine seară sunt puse în vânzare la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Răspunde