Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu reamintește că titularii actelor de identitate sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora, altfel riscă amenzi cuprinse între 25 lei și 50 lei.
Potrivit legii, persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie. Și în această situație vorbim despre o contravenție care se sancționează cu 25 – 50 lei. Aceeași sancțiune se aplică și în cazul în care actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, nu a fost predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul.
Totodată, sibienii trebuie să știe că, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, sunt obligați să solicite eliberarea actului de identitate, altfel riscă o sancțiune cuprinsă între 40 lei și 80 lei.
Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează:
- cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile;
- n termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile următoare: dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii; la schimbarea domiciliului; în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; la atribuirea unui nou C.N.P.; în cazul deteriorării actului de identitate; în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul schimbării sexului; în cazul anulării actului de identitate. Pentru nerespectarea acestor dispoziții, sancțiunea aplicabilă stabilită de legiuitor este de 40 – 80 lei;
Persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare. De asemenea, persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărţii de imobil – în ambele situații, sancțiunea pentru nerespectare este, de asemenea, de 40 – 80 lei.
Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de lege. Prin urmare, pentru reținerea, fără drept, a unui act de identitate, sancțiunea este cuprinsă între 75 și 150 lei.
Nu în ultimul rând, este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate, situații cărora li se aplică sancțiunea amenzii contravenționale de 75 – 150 lei.