Tradiții și obiceiuri de iarnă la Sadu

Tradiții și obiceiuri de iarnă la Sadu

În zilele de 24 şi 26 decembrie, Ceata junilor din Sadu propune un program tradiţional de sărbători, care deschide uşa armoniei şi credinţei în suflet.

De Ajun, Ceata Junilor porneşte la ora 7.00, cu obiceiul numit „Cântatul fetei din pădure” şi merge pe strada Prundului, apoi pe strada I.M. Klein, până pe strada Prejbei, unde se va aprinde focul simbolic de „gonire a spiritelor”. Între orele 10.30 și 14.00, ceata merge cu carul să încarce lemnul, apoi are loc împodobirea căciulilor junilor, apoi lemnul este urcat pe carul tras de un tractor şi purtat prin sat.

„‘Lemnul feciorilor’ sau ‘adusul fagului în sat’ este un obicei care se întâlneşte doar în Sadu. Pe vremuri, fagul era adus în sat pentru focurile din casa gazdei (cea aleasă de Ceată pentru a face repetiţiile pentru colindat), iar acum, lemnul se împarte între gazda Cetei, cele două biserici şi o familie nevoiaşă. Junii aleg cel mai falnic fag din pădure şi îl aduc în sat, cu un car similar celui altădată tras de boi. Pe tot traseul, Ceata păstrează şi evidenţiază cum ştie mai bine şi mai frumos tradiţia ţapinarilor”, a explicat primarul Valentin Ivan.

Măsuratul lemnului şi colinda însoţită de un pahar de vin cald au loc la ora 14.00.

În a doua zi de Crăciun, la ora 10.00, junii îmbrăcaţi în costume populare, cu zdrăngănele, batiste şi pălării cu flori, se duc la cele două biserici, pentru colindă.

„La ieşirea de la Biserica de sus, junii joacă jocurile tradiţionale, iar crâşmarii împart celor prezenţi ţuică fiartă. Îşi fac apariţia şi ‘colindreţii’ (sau ‘Irozii’), o ceată formată din cinci băieţi – un Irod, trei crai şi o cătană, care colindă interpretând o scenetă cu tematică religioasă”, adaugă Ivan.

Alaiul însoţit de comunitate şi vizitatori porneşte la drum, cântând „Vizavi de mine este”, şi merge acasă la primar, pentru a-l colinda şi a-i duce o veadră cu vin şi doi colaci.

După colindă, pe platoul din faţa Căminului Cultural are loc Hora Unirii, urmată de o petrecere a junilor.

Răspunde