De cum se lăsa postul Crăciunului, fetele și femeile din satele Sibiului începeau să meargă în șezători, pentru a lucra şi a petrece în acelaşi timp.
„La lăsarea serii, femeile din Valea Viilor, Axente Sever sau Agârbiciu luau caierul de tors şi cusăturile începute și se strângeau la casa uneia dintre ele, ca să lucreze mai cu spor împreună, la lumina lămpașului, să spună și să asculte povești sau chiar să cânte. În şezătoare la Dârlos, se făceau ii cu cheiţe bogate, rochere şi foiţe ţesute în război, năfrămi cu ciucuri; iar pentru bărbaţi – cioareci din pănură albă pentru iarnă şi pantaloni de in amestecat cu cânepă pentru vară. Din mâinile harnice ale femeilor din Chesler şi Micăsasa ieșea cipca, necesară pentru a împodobi mânecile iilor.
Pentru fete, șezătoarea era un prilej de iniţiere în muncă, căci aici învățau să toarcă, să coasă şi să brodeze. Din șezători nu lipseau nici copiii, care erau puși să depene, iar cum șezătorile se prelungeau adeseori spre miezul nopții, cei mai mici adormeau în sunetul poveștilor și al războiului de țesut”, explică specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Cindrelul-Junii” Sibiu, într-un material informativ realizat în cadrul proiectului „Tradiții pentru mâine”.