Competiție de dezbateri între elevi pe teme de mediu

Competiție de dezbateri între elevi pe teme de mediu

O echipă de elevi de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu a participat la un concurs de dezbateri la nivel regional.

Evenimentul de trei zile dedicat dezvoltării personale a tinerilor și promovării acțiunilor pentru protecția mediului, organizat de EUROPE DIRECT Regiunea Centru, s-a încheiat cu premierea celor mai buni tineri care se implică în dezbateri școlare din regiune. Aproape 30 de persoane au participat la evenimentul ce s-a desfășurat la Alba Iulia, pe parcursul căruia șase echipe de tineri au fost provocați cu informații europene și au intrat în competiția de dezbateri pe teme de mediu. EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de structura gazdă ADR Centru și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene, au propus participanților o dezbatere – concurs pe teme de mediu pornind de la prioritatea europeană – Pactul Verde European, în contextul problemelor poluării mediului care generează schimbări climatice accentuate. Tema meciului de dezbateri a fost moțiunea ”mişcările ecologiste ar trebui să-şi axeze campaniile spre a schimba comportamentul cetățenilor, mai degrabă decât a schimba comportamentul companiilor cu privire la poluare şi protecția mediului”. Atât juniorii, cât și echipele de tineri mai experimentați în dezbateri, au intrat în competiție și s-au documentat pe temele propuse, prezentând ulterior mai multe inițiative pentru protecția mediului.

Pe parcursul evenimentului, în perioada 12-14 decembrie, tinerii au fost implicați în diverse activități cu tematică europeană, au discutat, au lucrat și au dezbătut propuneri de îmbunătățire a condițiilor de mediu și au vizitat proiecte europene. Obiectivul acestei activități a fost de a stimula implicarea tinerilor, de a-i ajuta să-și dezvolte gândirea analitică și de a fi mai bine pregătiți pentru viitor. La competiție au fost invitați să participe liceenii din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, alături de profesori coordonatori, competiția având două runde – prima ce a constat în meciuri de dezbateri și a doua în prezentarea unor soluții la probleme de mediu din comunitățile din care provin elevii. Transportul, masa și cazarea au fost asigurate, toți participanți primind materiale informative și promoționale, iar cei mai buni au primit și vouchere cadou. Pentru a facilita interacțiunea între participanți, echipele au fost provocate să se implice în activitatea de ”EU FRIENDSHIP CHALLENGE”, în urma căreia toți au primit recipiente de hidratare din materiale reciclabile, iar echipa Sibiului, care a răspuns corect provocărilor în cel mai scurt timp, a primit și alte obiecte promoționale.

”Evenimentul a implicat tinerii, deoarece au un cuvânt important de spus pentru ca viitorul lor să fie ‘mai verde’. Această competiție le-a oferit celor mai buni șansa să câștige premii, să cunoască mai multe informații despre proiectele europene și despre impactul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană în România. Am selectat acest tip de eveniment deoarece dezbaterile pregătesc tinerii să acționeze coerent, să se documenteze și să se reprezinte pe ei și localitățile de unde au venit. Tinerii participanți și-au aprofundat astfel cunoștințele despre prioritățile Uniunii Europene în privința Pactului Verde European, au analizat probleme de mediu abordate de societatea civilă, și au exersat abilitățile de a fi critici şi constructivi în abordarea unor subiecte importante pe teme europene. Suntem bucuroși că au participat tineri entuziasmați care conștientizează problemele de mediu, care au idei de reciclare și care se implică în acțiuni de protecție a mediului, direct sau convingând prietenii să le fie alături. Suntem convinși că acești tineri vor avea mai multe șanse la un viitor mai bun, iar acest eveniment sigur a sudat relații și prietenii între toți participanții din Regiunea Centru”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Răspunde