Carte de bucate cu rețete culese de la vârstnicii din Căminul „Dr. Carl Wolff”

Carte de bucate cu rețete culese de la vârstnicii din Căminul „Dr. Carl Wolff”

Rețete tradiționale ardelenești de altădată, precum ciorba de salată, papanaşii, prăjitura cu rubarbă sau hencleşul cu smântână, au fost publicate în cartea de bucate „Bunica gătea, bunicul savura”, fiind culese de la vârstnicii internați la căminul spital „Dr. Carl Wolff” din Sibiu.

„Este un eveniment unic şi pentru noi. Noi ne întâlnim des cu locatarii să facem diferite activităţi, dar niciodată nu ne-am întâlnit până acum să prezentăm o carte care a fost redactată cu reţete din experienţa locatarilor noştri, o experienţă pe care noi nu o avem. Dispar reţete cu care noi am crescut, te obişnuieşti în ani că iei repede aia şi aia şi nu mai ştii cu ingredientele cele mai simple să faci ceva”, a precizat Ortrun Rhein, directoarea căminului, cu ocazia lansării volumului.

Desigur, o parte dintre aceste preparate se regăsesc și în meniul căminului.

Cartea de bucate „Bunica gătea, bunicul savura” a fost tipărită într-un tiraj de 700 de exemplare, în ediţie bilingvă româno-germană, cu finanţarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Ea se poate procura gratuit de la sediul căminului „Dr. Carl Wolff” şi de la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, însă iniţiatorii proiectului îi roagă pe cei interesaţi să facă și o donaţie pentru a ajuta la funcţionarea căminului şi a centrului de îngrijiri paliative unde se află copii şi adulţi cu afecţiuni oncologice în stadii terminale.

Răspunde