Cea mai nouă creșă din Sibiu a fost construită lângă grădinița nr. 36 de pe strada Constructorilor, printr-o investiție în valoare de 6,3 milioane lei, din care 2,84 de milioane de lei sunt asigurați din fonduri europene nerambursabile pe care Primăria Sibiu le-a obținut în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
“Lucrările de construcție și amenajare a spațiilor acestei creșe, realizate de constructorul SC Rara Invest SRL, s-au finalizat, fiind încheiată și recepția. Clădirea este frumoasă, iar înăuntru totul este luminos și decorat vesel, așa cum și trebuie pentru a le oferi celor mici un mediu agreabil în care să crească și să învețe cu plăcere. Vreau să o felicit cu această ocazie pe tânăra artistă Ioana Radu Sabin, elevă a Colegiului Național Pedagogic ‘Andrei Șaguna’, care, prin desenele pline de imaginație și talent realizate pe pereți, a creat o atmosferă de poveste pentru cei 90 de micuți care vor frecventa această creșă”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Creșa dispune de un spațiu generos, de 1300 mp, clădirea fiind structurată pe parter și etaj. Aceasta este izolată termic și are un acoperiș “verde” pe care sunt amplasate și panouri solare care asigură energia pentru apă caldă în lunile însorite. Încălzirea a fost amenajată în pardoseli, iar iluminatul este eco-eficient, cu LED și senzori de prezență.
Aici funcționează șase săli de grupă. De asemenea, există o sală multifuncțională pentru servirea mesei și activități, bucătărie proprie, dotată cu toată aparatura necesară pentru a le pregăti masa celor mici, o spălătorie pentru rufe, șapte grupuri sanitare, un cabinet medical, spații pentru primirea copiilor, o încăpere pentru depozitarea cărucioarelor, vestiare și spații administrative.
Pentru siguranța copiilor, creșa a fost dotată cu un sistem de supraveghere antiefracție cu senzori de mișcare.
Și pentru că micuții vor fi încurajați să iasă și în aer liber la joacă, curtea a fost amenajată cu spațiu verde, alei și un loc de joacă cu echipamente adaptate vârstei lor.
După admiterea recepției lucrărilor, municipalitatea va obține autorizația ISU, certificatul de performanță energetică a clădirii (audit energetic), va nota construcția și o va înscrie în CF, iar noua creșă va fi transmisă în comodat Școlii nr. 23, de care va aparține. Conducerea Școlii nr. 23 va obține autorizația sanitară din partea Direcției de Sănătate Publică și din partea Direcției Sanitar – Veterinare. Va urma procesul de evaluare și monitorizare de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conducerea unității de învățământ urmând să depună documentația pentru aprobarea extinderii activității în spațiile creșei. Ministrul Educației va emite ulterior un ordin prin care autorizează provizoriu funcționarea creșei, iar Inspectoratul Școlar Județean Sibiu trebuie să emită aviz pentru modificarea rețelei școlare din Sibiu în sensul includerii acestei noi creșe. Grupele de copii din această creșă vor fi astfel cuprinse în planul de școlarizare. Ministerul Educației va aproba posturile necesare, alocând și finanțarea pentru acestea. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu va aloca posturile aprobate și va emite acordul pentru organizarea concursurilor de ocupare a acestora. Unitatea de învățământ trebuie să obțină și Acordul pentru funcțiile de educatori puericultori din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și va organiza concursurile de ocupare a posturilor. După angajarea personalului poate începe înscrierea copiilor.