Lada de zestre

„S-adună muierile/ Să judece hainele,
Da’ le poate judeca/ Că-s făcute ca şi cartea,
Şi pe faţă şi pe dos/ Cum îi lucru mai frumos,
Şi cusute şi ţesute/ Tot de mâna ei făcute.”

„Așa strigau odinioară femeile din Dârlos la nuntă, pe când se așeza lada de zestre în car și se puneau în ea nouă perne brodate cu alesături, fiecare dintre ele învelită cu câte un covor, cuverturi lucrate de mireasă și un val de pânză. ‍Momentul încărcării carului cu zestre era unul de mare pitoresc în satele din județul Sibiu, căci ochii curioși numărau fiecare lepedeu, iar urechile erau ciulite pentru a vedea dacă nu cumva se numără covoare sau perne în plus, ca mireasa să pară mai bogată”, explică specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Cindrelul-Junii” Sibiu.

M‍ai departe, lada de zestre era dusă cu alai din casa părinților miresei în cea a socrilor, fie duminica, după cununie, precum în Boian, fie lunea, precum în Copşa Mare, Valea Viilor şi Agârbiciu.

La loc de cinste era păstrată lada de zestre, fiind una dintre cele mai importante piese de mobilier țărănesc, prin măiestria cu care era lucrată în lemn și pictată. Totodată, era un simbol al hărniciei fetei și al bogăției familiei ei. După nuntă, lada de zestre era utilizată ca dulap pentru hainele de sărbătoare, iar deasupra ei se așezau adeseori covoare și perne. Ba mai mult, în lada de zestre se ascundeau, în compartimente secrete, documentele importante ale familie, iar în interiorul capacului se notau evenimentele care marcau istoria familiei.

Astăzi, lăzile de zestre se întâlnesc rar. Doar acolo unde vreun bătrân a ținut „casa bună”, așa cum era odată, se mai găsesc în pensiuni sau în amenajări interioare, de inspirație tradițională.