Balada lui Vălean sau aventurile unui „Don Juan” autohton

Balada lui Vălean sau aventurile unui „Don Juan” autohton

Rar, foarte rar se mai cântă balade în lumea satului, multe dintre poveștile despre haiduci sau întâmplări vechi de sute de ani fiind păstrate doar în memoria colectivă a vârstnicilor. În acest cadru, rememorăm azi „Balada lui Vălean”, înregistrată în comuna Porumbacu de Jos, din județul Sibiu.

Filmarea a fost realizată de specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Acest material este parte integrantă a proiectului „Tradiții pentru mâine”, derulat de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

„Neascultând de sfatul mamei, Vălean (Veluinaș, Olinaș, Ghițișor etc.) pornește, ca și altădată, în voia aventurilor lui de dragoste. Mândrele îi țin calea în uliță, îl îmbie să intre în casă, unde-i oferă cu prefăcută dragoste, mâncare sau băutură și-l otrăvesc. E dus la groapă în vaietele jalnice ale mamei care-l dojenește pentru neascultare”, rezumă Al. I. Amzulescu („Balada familialã”, 1983).

Balada se află și în repertoriul artistei Valeria Peter Predescu.
„Din izvoare scrise am aflat cã de pe teritoriul de azi al României s-au cules 244 de variante ale acestui subiect, care înregistreazã, astfel, una dintre cele mai ridicate frecvențe, ca și balada Meșterul Manole, care cunoaște 242 de variante. (Taloș, 1997) Adrian Fochi (985, p. 197 – 199) susține cu argumente temeinice că subiectul Vălean existã numai la aromâni și dacoromâni și lipsește la popoarele slave care s-au așezat între aceste douã grupuri. Acest fapt ne trimite înspre epoca de comunitate culturalã străromână, demonstrează vechimea lui de peste un mileniu și în același timp, constituie o dovadă sigură a originii românești indiscutabile a acestui tip de narațiune epică în versuri. Subiectul este caracteristic jumătății de nord a țării. Transilvania, Crișana și Țara Maramureșului dețin împreună 160 de variante”, notează prof. Augustin Mocanu („Memoria ethnologica” nr. 20, iulie – decembrie 2006).

Răspunde