ADR Centru a lansat oficial programul ”Regiunea Centru” 2021-2027

ADR Centru a lansat oficial programul ”Regiunea Centru” 2021-2027

Din 2023 va începe depunerea de proiecte pentru investiții în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro în Regiunea Centru!

Sub sloganul ”Împreună dezvoltăm Regiunea”, peste 170 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale au participat la evenimentul de lansare a Programului REGIUNEA CENTRU 2021-2027, în cadrul unui eveniment organizat la Târgu Mureș de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. O delegație a Comisiei Europene, reprezentanți ai Guvernului și invitați din toate județele Regiunii Centru au participat la prezentarea publică a noului Program, aprobat prin Decizia 7893 din 26.10.2022 a Comisiei Europene. Astfel, în următorii șapte ani se vor investi – în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – peste 1,15 miliarde euro, fonduri europene nerambursabile, la care se vor adăuga peste 230 milioane euro cofinanțare din partea Guvernului României, resurse care vor fi gestionate de ADR Centru.

Programul REGIUNEA CENTRU 2021-2027 (PR Centru) a fost elaborat, în cadrul unui larg parteneriat regional, de către ADR Centru în calitate de Autoritate de Management. Prin acest Program, ADR Centru va finanța atât proiectele autorităților publice, cât și ale mediului privat. Plafonul bugetar alocat Regiunii noastre a fost determinat de necesități și de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, Regiunea Centru situând-se din acest punct de vedere pe locul 3 la nivel național.

Ce se finanțează?

PR CENTRU 2021-2027 cuprinde intervenții pe toate cele 5 obiective de politică ale UE și este constituit din nouă priorități de finanțare care se adresează următoarelor domenii: susținerea procesului de cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic de la nivel regional în domeniile de specializare inteligente regionale; sprijinirea dezvoltării IMM-urilor regionale; sprijinirea procesului de digitalizare a serviciilor publice locale și a IMM-urilor; măsuri de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și clădirile publice de la nivel regional; dezvoltarea mobilității urbane durabile; modernizarea infrastructurii de transport județene; investiții în infrastructura educațională pe toate palierele de învățământ; dezvoltarea turismului durabil și a patrimoniului în zonele rurale; susținerea regenerării urbane, a conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii de turism și cultură din zonele urbane din Regiunea Centru.

Program adaptat necesităților regiunii

În discursul său, susținut în cadrul lansării Programului Regiunii Centru, Sofia Alves, director al Departamentului-E privind dezvoltarea regională și politicile urbane în Europa, din cadrul DG Regio, a subliniat că obiectivul general al fondurilor ce vor fi atrase în perioada 2021-2027 prin noul Program prevede ca Regiunea Centru să devină mai curată, mai atractivă pentru locuitorii săi și pentru turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare, în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate a fiecărui cetățean.

”Salut deschiderea manifestată de Guvernul României și a ministerelor implicate în procesul de descentralizare a implementării fondurilor europene dedicate dezvoltării regionale. Acest lucru a fost mult așteptat de autoritățile publice locale și de milioane de oameni care vor ca viața lor să fie mai bună. Fondurile europene solicitate prin noul nostru Program sunt, de azi, mult mai aproape de cei ce decid destinația investițiilor la nivel local, pentru binele celor pe care-i deservesc, cetățenii. Noi, la ADR Centru, avem responsabilitatea coordonării și supravegherii acestui proces, până în anul 2029. Vom trece acest examen, așa cum spune și sloganul Programului, împreună cu autoritățile și organizațiile din Regiunea Centru, astfel încât fiecare cetățean din cele șase județe ale regiunii să devină conștient de eforturile noastre reunite și mândru că este beneficiarul acestor investiții. Misiunea noastră constă în asigurarea unei dezvoltări reale, cu banii nerambursabili alocați de Uniunea Europeană. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a implementa acest un Program nou, adaptat realităților regiunii, adaptat nevoilor cetățenilor”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Răspunde