Peste 1.000 de preşcolari şi elevi ai unităţilor de învăţământ din municipiul Mediaş, însoţiţi de aproximativ 100 de cadre didactice, au participat, vineri, 30 septembrie, la tradiţionalul eveniment „Ziua Recoltei”.
Aceştia au urcat pe scena amplasată în Piaţa Regele Ferdinand I şi au încântat spectatorii cu un program artistic diversificat, fiind recompensaţi cu dulciuri şi diplome de participare.
Întreaga manifestare s-a bucurat de un public extrem de numeros, peste 2.000 de persoane, care de-a lungul întregii zile au putut admira spectacolul instituţiilor de învăţământ şi au putut achiziţiona produse proaspete şi preparate tradiţionale ale producătorilor locali, miere, fructe, legume, alături de diverse obiecte confecţionate manual de către meşterii populari (artizanat, ceramică, bijuterii, decoraţiuni cu licheni, îi, săpunuri, lumânări), informează Primăria Mediaș, într-un comunicat.
Sărbătoarea recoltei din acest an s-a încheiat în compania interpreţilor şi ansamblurilor locale de muzică şi dansuri folclorice, alături de artişti consacraţi ai muzicii populare romaneşti.