E.S. Siri Beate Barry, ambasadorul Regatului Norvegiei în România, a vizitat Muzeul ASTRA și a trecut în revistă principalele proiecte culturale ale muzeului derulate cu sprijin financiar norvegian.
„Norvegia este cel mai puternic, prolific și longeviv partener al Muzeului ASTRA. Vineri, 7 octombrie, am primit cu mândrie prima vizită oficială a Excelenței Sale Siri Beate Barry, ambasadorul Regatului Norvegiei în România, însoțită de o delegație din partea Ambasadei. Cooperarea fructuoasă dintre muzeul sibian și Mussene I Sor Trondelag, rezultatele deosebite obținute de cei doi parteneri în cei peste 10 ani de colaborare culturală și perspectivele extinderii acestei conlucrări au fost subiectele principale ale acestei întrevederi.
La finalul vizitei Excelența Sa a notat, printre altele, în cartea de onoare: «Cu siguranță, Norvegia, prin intermediul EEA Grants, poate contribui la dezvoltarea Muzeului ASTRA, consolidând relațiile bilaterale»”, au precizat reprezentanții Muzeului ASTRA.