Cea de-a II-a ediție a proiectului „Educație nutrițională pentru elevi. Să învățăm să mâncăm echilibrat” ajunge anul acesta în alte trei licee sibiene: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” și Colegiul Agricol ,,D.P. Barcianu”.
Câte o clasă din cele trei unități de învățământ vor participa la zece ore de curs cu următoarele lecții: importanța micului dejun; rolul proteinelor în alimentație; carbohidrații: buni sau răi pentru un stil de viață sănătos?; cum alegem grăsimile bune pentru organism; fibrele și rolul lor esențial în menținerea sănătății; importanța vitaminelor, mineralelor și a fitonutrienților în alimentație; hidratarea; cum citim eticheta produselor la magazin; ce înseamnă o farfurie echilibrată; sportul.
La finalul celor zece orem elevii, împreună cu bucătari din Sibiu, vor realiza o demonstrație gastronomică privind gătirea unei farfurii echilibrate.
Proiectul „Educație nutrițională pentru elevi. Să învățăm să mâncăm echilibrat” este inițiat de Fundația Educația Mâine și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Educațională 2022.