Târg cu meșteri și folclor. Din trecut, spre viitor!

Târg cu meșteri și folclor. Din trecut, spre viitor!

Astăzi este zi de târg la Muzeul ASTRA, așa că am dat o raită să-i vedem pe cei treisprezece meșteri și producători locali care au adus la Târgul de țară obiecte cioplite din lemn, țesături tradiționale, plante de leac, săpunuri, miere, siropuri, plăcinte și multe altele, dar ne-au îmbiat și bucatele pregătite de socăcițe.

Directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Lucian Robu, ne-a fost ghid și ne-a vorbit despre proiectele „Animă ASTRA!” și „Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol”.

„Conceptul se axează pe valorificarea patrimoniului imaterial. Atelierele construiesc o punte între arhaicitatea meșteșugurilor și sustenabilitatea lor pentru societatea contemporană. Meșteșugarii poartă istoria unor practici tradiționale, dar totodată ilustrează modul în care ceea ce realizează ei devine cât se poate de viabil și util în societatea actuală. Avem și un spectacol folcloric, cu artiști cunoscuți și recunoscuți, precum Cosmin Verde, Sebastian Stan sau ‘Purtata Secașelor’, dar și un târg tematic pentru ilustrarea bunelor practici pentru prepararea dulciurilor și a conservelor pentru perioada de iarnă”, explică Lucian Robu.

Răspunde