Cea de a XXI-a ediție a proiectului Sibiu Opera Festival va continua, miercuri, 7 septembrie, cu patru recitaluri în spații neconvenționale și o conferință extraordinară, informează un comunicat remis de Filarmonica de Stat Sibiu.
Seria momentelor muzicale „Take an Opera Break” ajunge la cota 2000. Tinerii artiști participanți la masterclass-ul de canto coordonat de baritonul Florin Estefan vor cânta pe terasa cabanei Paltinu de la Bâlea Lac, mâine, 7 septembrie, la orele 10.00. La 11.20, Muzeul „Badea Cârțan” din Cârțișoara va fi gazda recitalului de operă, iar la orele 12.30, artiștii poposesc la Palatul Brukenthal din Avrig. După-amiază, de la orele 16.00, tinerele voci vor interpreta arii din opere celebre pe pietonala Nicolae Bălcescu, în zona Hotelului Împăratul Romanilor.
Artiștii consacrați și tinerii participanți la masterclass-ul de canto intră pentru prima dată în dialog cu mass-media sub auspiciile Sibiu Opera Festival. Filarmonica de Stat Sibiu invită publicul interesat la o conferință extraordinară moderată de Claudia Robu, realizator de emisiuni culturale la TVR. Evenimentul va avea loc de la orele 15.00, în Sala „Henry Selbing” a Filarmonicii. Accesul este liber în limita locurilor disponibile.
Sibiu Opera Festival, ediția a XXI-a, este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, cu susținerea Consiliului Județean Sibiu. Acțiunea este confinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.