Oierii l-au „bătut” pe ministrul Învățământului

Oierii l-au „bătut” pe ministrul Învățământului

Anul școlar a început abia astăzi în Poiana Sibiului. Motivul este unul cunoscut de peste 50 de ani și, totuși, tradiția a fost la un pas să fie întreruptă printr-o decizie de la București.

Copiii din care învață la Școala Gimnazială „Ioan Ban-Dascălu” din Poiana Sibiului au început noul an școlar cu o săptămână mai târziu.

Încă din 1970, în Mărginimea Sibiului, în comunele Poiana, Jina și Tilișca, structura anului școlar a fost adaptată ținând cont de perioada de transhumanță, astfel încât să se preîntâmpine abandonul școlar.

„În 10 martie, împreună cu primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, am fost în audiență la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și la ministrul secretar de stat Ionel Florian Lixandru, din cadrul aceluiași minister, pentru a solicita modificarea Ordinului de Ministru nr. 5.549/2021, care nu mai prevedea posibilitatea modificării structurii anului școlar în funcție de specificul zonei și al unității de învățământ. Ordinul de ministru a fost modificat și completat cu doleanțele mărginenilor. În 25 august, împreună cu inspectorul școlar general Emilian Novac, am avut o întâlnire, în Poiana Sibiului, cu primarul Adrian Iovi și directorul Școlii Gimnaziale ‘Ioan Ban-Dascălu’. Aceștia din urmă au solicitat începerea anului școlar în data de 12 septembrie 2022. Cererea le-a fost aprobată, astfel încât toți copiii au șansa la educație”, a explicat deputatul sibian Bogdan Trif.

Răspunde